BRAȘOV. Contractul de colaborare dintre ACS SR Municipal și Corona ar putea fi semnat în această săptămână. Echipa se va numi FC Brașov din sezonul viitor

Contractul de colaborare dintre ACS SR Municipal Brașov și Corona Brașov ar putea fi semnat în zilele următoare.
Reprezentanții Ligii Suporterilor Stegari au predat draft-ul de protocol conducerii clubului Corona şi, dacă nu vor apărea probleme, contractul putând fi semnat până la finalul săptămânii.
Din informațiile noastre, se mai discută unele chestiuni, inclusiv cine va avea majoritatea în Comitetul Director al clubului, care ar urma să fie format din cinci persoane.
Un alt punct important este reprezentat de datoriile existente ale clubului, care ajung spre 140.000 de euro. Inițial, cei de la Corona au obligat actuala conducere ca acestea să fie plătite cel târziu până la vară. Cei de la LSS ar putea, însă, să stingă aceste datorii într-o perioadă mai lungă.
Apoi, dacă acest sezon este sacrificat, planurile sunt mari pentru următorii ani competiționali. Din vară, sunt șanse însemnate ca echipa să se numească FC Brașov. Chiar dacă denumirea și palmaresul nu vor fi scoase la licitație până atunci de lichidator, echipa va închiria dreptul de folosință al numelui FC Brașov. Apoi, clubul va încerca să producă bani și din publicitate, faptul că se va numi FC Brașov fiind un avantaj.
În ceea ce privește obiectivul, acesta va fi unul clar, promovarea în Liga 2.
În fine, sunt șanse mari ca Stadionul „Tineretului” să ajungă la Primăria Brașov, care ar prelua și tribunele, în condițiile în care deține deja terenul pe care este construit. Arena ar urma să intre într-un program de modernizare care se va face în etape, în mai mulți ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

