BRAȘOV. Concurs de mountain bike la ceas de seară
Aproximativ 40 de biciclişti din Braşov, dar şi din ţară au luat startul în cadrul primei ediţii a Night Riders XCO. Traseul pentru acest concurs încadrat ca „mountain bike” a însemnat parcurgerea a mai multe ture între Parcul din Livada Poștei, aleile și potecile din parc, dar și din zona istorică adiacentă, Turnul Alb, Turnul Negru, strada După Ziduri și din zona Maternității Brașov, linia de start şi finish fiind Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, care a fost inclusă ca „jalon”, fiind ocolită prin curtea din spate. „S-au făcut mai multe ture pe un circuit închis, de 3,5 km, cu diferenţă de nivel 100 metri, pentru a pune în valoare abilitățile tehnice de coborâre, iar urcările au fost pe măsură. S-a desfăşurat în două secţiuni, amatori şi avansaţi. Amatorii au făcut patru ture, avansaţii şase ture. Când primul avansat a trecut linia de sosire s-a oprit întreaga cursă. Există un astfel de concurs la Bucureşti şi mi-ar fi părut rău să nu putem face ceva aici, în Braşov, unde e o comunitate destul de mare de ciclişti”, a explicat Cristian Silaghi, unul dintre organizatori.
Cei mai buni ciclişti au fost premiaţi la final cu echipamente sportive, pe fiecare secţiune: open amatori masculin, open amatori feminin, open avansați masculin și open avansați feminin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.