BRAŞOV. Cât câştigă Ioan Mărginean şi Ilie Stan la „new” FC Braşov? „Transparența în Primăria Brașov lipsește cu desăvârșire. După ce s-a alocat suma de 1 milion de lei, este necesar să știm unde și în ce fel se vor duce banii”
Într-o postare pe Facebook, Lucian Pătraşcu, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Braşov, a anuţat că a solicitat publicarea contractelor conducerii noului FC Braşov Steagul Renaşte.
„Am cerut Primarului și Executivului Primăriei Brașov, în ședința de Consiliu Local de ieri, să prezinte tuturor colegilor consilieri locali, dar și brașovenilor contractele încheiate cu Președintele, antrenorul principal și antrenorul secund ai Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște. Este mai mult decât necesar și important, ca după ce s-a alocat suma de 1 milion de lei, în ședință extraordinară să știm unde și în ce fel se vor duce banii. Transparentizarea și deschiderea ușilor Primăriei către toți brașovenii chiar trebuie să se întâmple și să nu rămână doar la nivel declarativ! Transparența în Primăria Brașov lipsește cu desăvârșire, iar practicile de a ascunde informații sau de a le furniza fragmentat către noi, consilierii locali și implicit, către brașoveni, trebuie să înceteze!”, a scris Pătraşcu pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.