Sport
BRAȘOV. Brigadă din Letonia la meciul Coronei din Germania. Returul, arbitrat de două portugheze
EHF a anunțat brigada confruntării tur dintre SG BBM Bietigheim și Corona Brașov, din turul al doilea preliminar al Cupei EHF, care va avea loc sâmbătă, în „MHP Arena” din Ludwigsburg, la ora locală 19.00, o oră mai târziu în România.
Astfel, confruntarea va fi arbitrată de letonii Ivars Cernavskis și Edmunds Bogdanovs, observator urmând să fie francezul Jean-Philippe Dubedout.
Manșa retur, programată pe 22 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași” va fi condusă de o brigadă din Portugalia, formată din Marta și Vania Sa, observator fiind sârbul Jovan Popadic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.