Sport

BRAȘOV. Bogdan Burcea: „E normal să existe presiune, să fim «biciuiți», „hăituiți», criticați după evoluțiile mai puțin bune”

 

Corona Brașov va întâlni luni, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, campioana CSM București, în etapa a șaptea a Ligii Naționale la handbal feminin. 

Brașovencele au avut destule probleme până acum, au pierdut neașteptat două dintre cele șase meciuri jucate, dar speră să dea lovitura în confruntarea de luni. Și la CSM București, după arestarea primarului Sorin Oprescu, problemele sunt mari, jucătoarele nu sunt cu salariile la zi, iar braziliencele din lot, în frunte cu Mayssa Pessoa și-au depus memorii la FRH.

„Știm că va fi un meci greu, dar cunoaștem și problemele de la CSM București și sperăm să obținem un rezultat pozitiv. Vom face tot ce putem pentru a câștiga acest joc. Pessoa este un portar bun, poate oferi un plus echipei, dar CSM nu stă într-o singură jucătoare, este o grupare cu un lot extrem de valoros. Dacă CSM își va rezolva problemele este o echipă redutabilă, dacă nu, este un atu pentru noi. Totuși, nu trebuie să ne uităm în tabăra adversă. Nu trebuie să ne intereseze formula pe care o vor folosi cei de la CSM, tot ce contează este cum vom evolua noi. Dacă vom reuși să avem răbdare și să prezentăm o echipă cu personalitate, orice se poate întâmpla în acest meci. Totul depinde de noi. Este normal să existe presiune, să fim «biciuiți», „hăituiți», criticați după evoluțiile mai puțin bune. Am mare încredere că echipa se va așeza din punct de vedere sportiv și va oferi satisfacții publicului și suporterilor adevărați”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea.

La rândul ei, Cristina Zamfir, cea mai bună marcatoare a echipei, a menționat: „Ne așteaptă un meci greu, dar jucăm pe teren propriu și vom lupta până la ultimul strop de energie. Trebuie să trecem peste ceea ce s-a întâmplat cu CSM Ploiești și ne dorim să mulțumim publicul brașovean. Am marcat mult în ultimul timp, dar nu asta este cel mai important. Tot ce contează este ca echipa să câștige, eu vreau doar ca prin evoluțiile mele să ajut”.

Daniela Rațiu va rreveni pe teren în confruntarea de luni, după o pauză de șase luni, cauzată de o accidentare gravă: „Va fi primul meci pentru mine după o pauză lungă. Nu vreau să îmi mai amintesc prin ce am trecut. Vreau să îmi fac treaba și să ajut echipa. Nu va fi ușor cu CSM București, dar vom da totul în acest meci”.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button