Sport

BRAȘOV. Atât de aproape de trofeu. O zecime de secundă. Timpul de care mai avea nevoie Olimpia CSU Brașov pentru a câștiga Cupa României

  • olimpia_11.jpg
 

O zecime de secundă, atât le-a despărțit pe jucătoarele de la Olimpia CSU Brașov de un trofeu care ar fi însemnat enorm, dacă ne gândim la bugetul de care dispune gruparea antrenată de Dan Calancea, Nenad Marinkovic și Miruna Crasnic.

Finala Cupei României la baschet feminin, CSM Târgoviște – Olimpia CSU Brașov, care a avut loc în această seară la Sf. Gheorghe, a adus de toate, spectacol, baschet de calitate și dramatism. Ioana Ghizilă, înlocuitoarea accidentatei Michaela Houser, a făcut un meci extraordinar, Adrienne Webb și Biljana Pesovic au fost precise de la distanță, iar Kristina Higgins a fost și ea excelentă sub panou. Cele patru au jucat 40 de minute și au depus un efort incredibil, dar din păcare au încheiat meciul în lacrimi.

Cu o apărare care a fost în multe momente la înălțime, „olimpicele” au îneput tare și au dominat prima repriză, în care au fost clar peste gruparea din Târgoviște. După primele 20 de minute, Pesovic&Co. aveau un avantaj important, 39-28. Avansul a crescut chiar la 15 puncte, 43-28 în debutul sfertului al treilea, dar apoi, faptul că CSM Târgoviște, care a folosit nouă jucătoare în acest duel, a revenit pe tabelă. În sfertul al patrulea s-a mers mult timp cap la cap, iar finalul a fost unul dramatic. Cu 14 secunde rămase din timpul regulamentar, Olimpia CSU avea un punct în plus, 63-62. Din păcate, ultimul atac al rivalelor s-a încheiat cu un coș marcat de Poole. Calancea a cerut time-out cu 3,4 secunde rămase pe tabelă și a mutat jocul în jumătatea de teren a celor din Târgoviște. Pesovic a primit, a aruncat, mingea a lovit inelul, iar Higgins a trimis în coș, din păcate cu o zecime de secundă după expirarea timpului regulametar. Chiar dacă inițial coșul a fost validat, oficialii au apelat la proba video și au anulat reușita. Astfel, CSM Târgoviște s-a impus cu 64-63, pe sferturi 15-19, 13-20, 22-14, 14-10 și au cucerit un trofeu care putea fi la fel de bine în vitrina trupei de la poalele Tâmpei.

Pentru Olimpia CSU au marcat: Webb – 22 p, Pesovic – 17 p, Ghizilă – 12 p, Higgins – 6 p, Ardelean – 4 p și Crăciun – 2 p.

„Vreau să îmi exprim regretul că am certat-o la final pe Ioana Ghizilă, pentru că nu a mai făcut faultul de care aveam nevoie pe acel ultim atac al adversarelor. Îmi pare rău că m-am descărcat. A fost o finală frumoasă, din păcate câștigată nu de echipa care a meritat, ci de formația mai norocoasă. Sunt mulțumit de ceea ce au realizat fetele în Cupa României și chiar dacă am pierdut finala ele merită toate felicitările. Am fost la o fracțiune de secundă de acest trofeu. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul. Nu am avut soluții pe bancă să odihnesc jucătoarele și asta a contat enorm. Până la urmă, echipa mai norocoasă s-a impus cu noroc. Ioana Ghizilă a făcut un meci senzațional, pur și simplu lipsa de experiență a ei și-a spus cuvântul la acea fază în care trebuia să mai facă un fault, cum am cerut. Acesta este baschetul și de aceea este atât de frumos și spectaculos. Nu vreau să vorbesc despre coșul nostru care nu a fost validat după ce s-a apelat la proba video. Mergem înainte, revenim în campionat și sunt convins că după această finală echipa noastră va fi mult mai unită”, a declarat antrenorul Dan Calancea. 

CITEȘTE ȘI: 

BASCHET FEMININ. Cupa României: CSU Olimpia Brașov-CSM Târgoviște, final de infarct, decis în ultima fracțiune de secundă!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button