Sport

BRAȘOV. AS „SR”, test important la Victoria. „Sunt convins că ne vom întoarce cu cele trei puncte”

 

Amânată săptămâna trecută din cauza condițiilor meteo, etapa a doua a returului Ligii 4 brașovene la fotbal se va disputa în acest week-end.

Liderul AS „SR” Brașov va juca sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, cu Chimia Orașul Victoria, una dintre grupările bune ale campionatului, ocupanta poziției a patra.

„Îmi pare rău că nu s-a putut juca săptămâna trecută, însă asta a fost situația, a fost vremea rea, frig, ploaie, zăpadă. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână și îi simt pe jucători motivați. În rest, așa cum am mai spus, întâlnim un adversar arțăgos pe teren propriu. Am încredere în jucătorii mei și sunt convins că ne vom întoarce cu cele trei puncte. Nu mă interesează alte aspecte. Mă interesează doar echipa mea și sunt convins că, dacă jucătorii sunt concentrați 100%, vom câștiga toate meciurile”, a declarat antrenorul Florin Stângă.

„Este unul dintre cele mai grele meciuri din acest retur, mai ales că jucăm în deplasare. Nici în tur nu ne-a fost ușor cu Victoria, am intrat cu 1-1 la pauză și am câștigat în repriza a doua. Vreau să ne facem jocul ușor și să nu mai avem probleme. Sper că va fi un teren bun și că vom lua cele trei puncte. Cred că va fi un meci de luptă, dar ne-am obișnuit deja. Suntem pregătiți, ne-am antrenat special pentru un astfel de joc și mergem să câștigăm”, a punctat Horia Popa, în timp ce Cristi Cocan a punctat: „Sunt convins că cei de la Victoria vor să câștige acest meci, dar noi suntem pregătiți. Pentru mine, e un meci special. A fost mereu o rivalitate între făgăreșeni și cei din Victoria. Sunt motivat și vom da totul pentru a câștiga”.

Celelalte confruntări ale rundei, programate sâmbătă de la ora 11.00, sunt: Aripile Brașov – Precizia Săcele, Olimpic Zărnești – Prietenii Rupea, Inter Tărlungeni – Avântul Dumbrăvița, Inter Cristian – ACS Steagu Roșu Brașov, ACSM Codlea – ACS Colțea 1920 Brașov, Olimpic Voila – Carpați Berivoi, Cetatea Homorod – Voința Hurez.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button