Sport

BRAȘOV. AS „SR” se dezvoltă pe model american!!!

 

La Stadionul „Tineretului” a avut loc în această după-amiază o conferință de presă susținută de conducerea grupării AS „SR” Brașov, lider în Liga 4 la fotbal după încheierea turului de campionat, la egalitate de puncte cu Precizia Săcele.

Americanul Bruce Snead, Chief Executive Officer (CEO) la Maurer Imobiliare, a relatat că el ia, de acum, deciziile finale privitoare la echipă, ocupându-se de problemele privitoare la buget și de strategia pe termen lung ce va fi adoptată.

Chestiunile zilnice intră în sarcina conducerii grupării, unde președinte este Vasile Dochița. Organigrama staff-ului administrativ va fi finalizată în perioada următoare, un post de conducere urmând a-i fi atribuit lui Horațiu Culcear, reprezentantul suporterilor „stegari”.

„Vrem să ajungem în cel mai scurt timp în Liga 1, dar pe o fundație clădită corect”, a declarat Bruce Snead, care a mai spus că Simon Maurer va fi, și el, extrem de implicat în acest proiect.

La rândul său, Vasile Dochița a relatat: „Era mare nevoie ca Maurer Imobiliare să preia formația, căci singuri nu mai puteam face față”.

Apoi, ni s-a comunicat că în cel mai scurt timp AS „SR” Brașov va deveni Fotbal Club, prognozându-se ca CIS-ul să fie obținut până la finele lunii martie, astfel încât nu vor fi probleme în ceea ce privește așteptata accedere în Liga 3. 

De asemenea, Primăria și-a arătat susținerea pentru această echipă, susținându-se că, atunci când va fi momentul, se intenționează a se prelua tot ceea ce i-a aparținut defunctei FC Brașov (culori, singlă, palmares, etc.).

La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți și cei doi fotbaliști veniți de la prim-divizionara Sepsi Sf. Gheorghe, Ciprian Răduțoiu și Răzvan Damian, fiind informați că toți jucătorii nominalizați de noi la începutul săptămânii au semnat contracte cu AS „SR” Brașov.

Privitor la transferuri, antrenorul principal Florin Stângă a punctat că lui Andrei Poverlovici este „foarte aproape” să-i fie rezolvată mutarea de la AFC Hărman.

Foto: Lucian Pop

CITEȘTE ȘI: BRAȘOV. A venit AMERICANUL la AS „SR”! Obiective extrem de îndrăznețe!

AS „SR” BRAȘOV. Vin doi jucători de la Sepsi Sf. Gheorghe!!!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button