Sport

BRAȘOV. ANUNȚ NEAȘTEPTAT al unui ex-„stegar”!!!

 

A ajuns în Liga 1 în 2011, când a semnat cu FC Brașov, adus fiind de antrenorul Antonio Conceicao. În tricoul „stegarilor” a avut evoluții extrem de apreciate, fapt ce a condus la transferul său la CFR Cluj, unde se poate spune că a trăit vârful carierei sale sportive – a nu se uita victoria din Liga Campionilor, de pe „Old Trafford”, în fața lui Manchester United!

Este vorba de portarul portughez Mario Felgueiras, cel pe care fanii „galben-negri” l-au poreclit „Super Mario” pentru paradele sale eficiente și spectaculoase în același timp.

În vârstă de 32 de ani, deși semnase cu gruparea Sporting Espinho, după ce fusese la Anorthosis Famagusta, Felgueiras și-a anunțat, printr-o scrisoare deschisă, retragerea din activitatea competițională.

„Mulţumesc, fotbal! Niciodată nu am fost pentru postări sau comunicate de presă, dar acest moment şi această decizie o cer. De când aveam 9 ani joc fotbal, iar la 15 ani am devenit profesionist în acest sport. Au fost 17 ani profesionist, în care am experimentat tot binele şi răul pe care fotbalul îl poate oferi. Cu toate acestea, mă uit înapoi cu certitudinea absolută că sunt un om mai bun astăzi, datorită tuturor experienţelor pe care le-am acumulat. Din păcate, am luat decizia de a-mi încheia cariera de fotbalist profesionist. Motivele mă preocupă doar pe mine şi pe ai mei. Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care, în această aventură, şi-au împărţit zilele cu mine în vreun fel. Cei care m-au ajutat când am avut nevoie de ei cât mai mult, cei care m-au ridicat când am căzut, cei care m-au felicitat când am meritat, cei care m-au învăţat şi cei care m-au întâmpinat când eram străin… O nouă cale va apărea şi, în esenţă, la asta se rezumă viaţa. Sunt noi modalităţi prin care trebuie să o parcurgem. Mulţumesc tuturor celor care m-au însoţit şi m-au înveselit, ca jucător”, a menționat, emoționant, „Super Mario”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button