BRAȘOV. Ania Caill, pregătire cu elita schiului alpin mondial! Sunt semne că sportiva Coronei poate avea un sezon de excepție
Ania Caill, schioara alpină a Coronei Braşov, împreună cu Ioan Achiriloaie, cel care se ocupă acum de pregătorea ei, s-au întors din al doilea stagiu de pregătire pe zăpadă, care a avut loc tot în Elveţia, la Saas Fee.
Dacă după primul cantonament de la Saas Fee, Ioan Achiriloaie spunea că este mulţumit şi că are convingerea că în al doilea stagiu din Elveţia va fi şi mai bine, de această dată a avut şi confirmarea că pregătirea Aniei este pe drumul cel bun, a informat clubul brașovean într-un comunicat de presă.
„A fost un stagiu extrem de interesant din punctul meu de vedere, atât în ceea ce priveşte condiţiile de antrenament, cât şi ca progres. Totul arată bine şi cu toate că suntem doar în presezon şi chiar la mijlocul presezonului sunt din ce în ce mai curios de ceea ce va reuşi Ania în sezonul competiţional, pentru că este foarte interesantă evoluţia ei în pregătire. Continuăm să lucrăm şi lucrăm mai profesionist de la an la an, acest lucru s-a văzut până acum şi sperăm să se vadă şi de acum încolo. Per total, eu sunt foarte mulţumit de ceea ce s-a întâmplat până acum şi aştept cu mare interes stagiile viitoare”, a spus Ioan Achiriloaie.
Şi Ania Caill se simte în formă foarte bună şi este mulţumită că din nou a avut ocazia să se antreneze împreună cu echipe mondiale din Germania, SUA şi alături de sportive de talie mondială, precum Ilka Stuhec şi Ester Ledecka.
„Sunt mulţumită de mine şi de ceea ce am realizat până acum în pregătire. Mă simt într-o formă foarte bună, am făcut timpi foarte interesanţi, care ne dovedesc că suntem pe drumul cel bun. În Elveţia am avut şi de această dată condiţii foarte bune de antrenament, a fost superb şi m-am bucurat să mă alătur echipei mondiale din Germania, din SUA sau unor sportive precum Ilka Stuhec şi Ester Ledecka”, a mai spus Ania Caill.
În planul de pregătire al Aniei Caill sunt incluse, în perioada următoare, stagii de pregătire în Austria, Elveţia şi Italia. Din cauza pandemiei, programul competiţional a suferit modificări, astfel că Ania Caill nu va mai pleca în Canada, aşa cum era programat iniţial la jumătatea lunii noiembrie, etapele de Cupă Mondială de acolo fiind anulate.
Programul oficial al competiţiilor va fi anunţat de FIS la începutul lunii octombrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.