Sport

BRAȘOV. Alt meci, același deznodământ. Corona a pierdut din nou cu CSM București, iar fanii i-au cerut demisia antrenorului Ion Crăciun. Răspunsul tehnicianului

 

Corona Brașov a părăsit Cupa României la handbal feminin, după ce a pierdut, în 16-imi, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, 24-28.

Formația de la poalele Tâmpei a cedat pentru a treia oară în acest sezon în fața grupării din Capitală, iar o parte a suporterilor i-a cerut demisia antrenorului Ion Crăciun.

În startul partidei, Daria Bucur a a căzut rău, pe mână, și a fost suspectă de o fractură a deget. Din fericire, testele au arătat că este vorba doar despre o luxație.

Brașovencele nu au putut ține pasul cu campioana României, iar ratările și greșelile individuale au făcut ca CSM să își poată folosi una dintre armele letale, contraatacul. După un start echilibrat, meciul s-a rupt, iar oaspetele s-au desprins până la pauză la trei lungimi, 15-12. În partea a doua, diferența a continuat să crească și se părea că va fi din nou o înfrângere la scor pentru „galben-albastre”. Pe final, echipa noastră a reușit, însă, să cosmetizeze tabela, care în finala a arătat 28-24 pentru CSM.

„Am avut ghinion să jucam în prima fază cu CSM București. Fetele nu au avut încredere în ele. Au arătat asta în momentul în care rivalele s-au desprins la 2-3 goluri. Au căzut psihic și nu au mai avut curajul și puterea de a se lupta. CSM are experiență și știe să facă diferența. Te taxează la fiecare greșeală. După orice eroare au venit contraatacurile, iar lucrul acesta îți toarnă plumb în picioare. Ne rămâne campionatul. Vin câteva meciuri pe care trebuie să le câștigăm. Din păcate, am pierdut-o și pe Daria Bucur, un om de bază în apărare și care ne ajută și în atac. Este încă un om lipsă. Nu știu ce se întâmplă la echipa asta, dar avem prea mult ghinion, prea multe fete s-au accidentat din nimic. Trebuie să câștigăm la Galați și apoi pe teren propriu cu Cisnădie”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

Despre faptul că unii dintre suporteri i-au cerut demisia, tehnicianul a comentat: „Demisia poate să o ceară oricine. Dacă fanii vor să îmi dau demisia după doar câteva luni de muncă, o fac cu plăcere. Nu stau pentru bani la Brașov”.

„Din păcate, am părut mai obosite decât ele, deși rivalele au jucat mai mult decât noi. Se vede că multe dintre noi venim după accidentări. Totuși, cred că echipa a arătat mai bine decât în meciul din campionat. Acest lucru ne dă speranțe pentru ceea ce urmează. CSM are jucătoare valoroase care știu să gestioneze orice situație. Noi mai avem de învățat. Trebuie să vedem ce am făcut bine, ce am greșit și să muncim mai mult”, a menționat Eliza Buceschi.

„Ne așteptam la un meci greu. Am sperat până la capăt, din păcate nu s-a putut mai mult. Trebuie să învățăm din această înfrângere”, a punctat și Sorina Târcă.

CITEȘTE ȘI: 

CORONA BRAȘOV. Accidentare urâtă a Dariei Bucur!!! UPDATE. CSM București a câștigat și continuă în Cupa României!!! S-a cerut demisia antrenorului Ion Crăciun!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button