Sport

BRAŞOV. Al doilea test pentru „stegari”

 

FC Braşov a jucat astăzi al doilea meci amical din această iarnă. Echipa antrenată de Mihai Stere s-a duelat pe terenul sintetic de la Baza ICIM cu FC Miercurea Ciuc, formaţie care ocupă poziţia a şaptea în Seria a 5-a a Ligii 3, la care Robert Ilyes este antrenor-jucător.

Programat iniţial la ora 12.00, duelul a început cu o întârziere de o oră, după ce fotbaliştii celor două combatante au îndepărtat zăpada de pe teren.

„Stegarii” au controlat disputa şi în final s-au impus cu 2-0, ambele goluri, marcate de Codoban, în minutul 20, şi de Ene, cu un minut înainte de final, venind în urma unor gafe mari ale oaspeţilor. În afara celor două reuşite, ai noştri au mai trimis de trei ori mingea în bară.

„Şi acest meci a fost unul bun pentru noi, chiar dacă nici în această săptămână nu ne-am putut antrena în condiţii bune. Şi astfel de meciuri sunt utile. Sunt mulţumit de modul în care a arătat echipa noastră şi cel mai important este că nu am luat gol. Cu siguranţă, lotul va mai suferi modificări. Aşteptăm în zilele următoare să perfectăm unul sau două transferuri. Avem nevoie de fundaşi centrali. Îmi doresc dubluri pe posturi, concurenţă, vreau ca FC Braşov să fie o echipă puternică în partea a doua a campionatului”, a declarat antrenorul Mihai Stere.

Mihai Stere a început meciul cu următorul „11”: Mutu – Buga, Istrofor, Poverlovici, Săftescu – Avram, Alupoaie, Vlad Munteanu, Pamfile – Codoban – Matei.

În partea a doua, pentru FC Braşov au evoluat: Căucă – Cerlincă, Istrofor, Poverlovici, Negotei – H. Popa, Pană, Coman, Andor – Rusu, Ene.

Următorul joc amical pe teren propriu pentru FC Braşov va fi cel de marţi, cu gruparea lui Adrian Neaga, Naţional Sebiş, ocupanta locului 4 în Seria a 4-a a Ligii 3. Până atunci, vineri, de la ora 13.00, „stegarii” se vor duela la Chiajna, cu Rapid Bucureşti.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare