Sport

BRAȘOV. ACS Steagul Roșu Brașov vs. AS „SR” Brașov. „Formația suporterilor nu va putea să folosească niciodată denumirea «Steagul Roșu»”

 

Dispariția FC Brașov, care va fi oficializată la începutul lunii septembrie, după pronunțarea falimentului, a dus la formarea a două grupări care, probabil, vor fi adversare în Liga 4.

Dacă echipa suporterilor „stegari”, AS „SR” Brașov, nu este încă sigură că va fi acceptată în Liga 4, ACS Steagul Roșu Brașov și-a prezentat astăzi proiectul într-o conferință de presă.

„Organigrama va fi prezentată în scurt timp. Avem un președintel onorific, în persoana lui Nicolae Pescaru. Ioan Mandoca va fi manager general sau director sportiv. Echipa se va pregăti pentru moment sub conducerea lui Florin Nistoroschi. Ne bucurăm că am reușit să aducem lângă noi sponsori, care ne vor ajuta. Apoi, am perfectat transferurile juniorilor republicani de la FC Brașov. Proiectul nostru este axat pe creșterea copiilor. Totodată, ne bucură faptul că avem lângă noi foste glorii «stegare» precum Gabi Stan, Spirea, Drăgănoiu, Cadar, Hârlab, Gelu Moldovan, Marian Ivan, care sunt membri de onoare în clubul nostru. Nu excludem varianta «Tineretului», însă momentan ne vom pregăti și vom juca pe «ICIM»”, a declarat vicepreședintele grupării, Edi Gherghe.

„Pentru mine, nu contează funcția. Suntem un club mic momentan, pornim de la zero. Voi face orice pentru a ajuta acest proiect. Nu vorbim acum despre ce se va întâmpla după declararea falimentului FC Brașov. Vom decide dacă vom încerca să luăm palmaresul”, a declarat Ioan Mandoca.

Despre „lupta” cu formația suporterilor „stegari”, Edi Gherghe a comentat: „Pe noi nu ne deranjează faptul că au «SR» în denumire, ci doar că s-au autointitulat Steagul Roșu. Ei nu vor putea folosi niciodată această denumire, este marca noastră, înscrisă la OSIM”. 

În replică, Alexandru Filip, PR al Ligii Suporterilor Stegari, a comentat: „Nu cred că este bine să intrăm în clinciuri. Din punctul nostru de vedere, FC Brașov este continuatoarea formației Steagul Roșu, iar palmaresul și marca vor fi scoase la licitație după declararea falimentului”.

Academia Steagul Roșu Brașov va fi condusă de Nicu Văduva, care a comentat: „Ne dorim un parteneriat cu toate cluburile interesate. Până la 16 ani, copiii vor juca la formațiile lor, apoi, cei mai valoroși din întreg județul, pe baza acestui parteneriat, vor trece la Steagul Roșu Brașov”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button