Sport

BRAȘOV. ACS „SR” Municipal și-a găsit ritmul. Brașovenii au învins fostul lider și au urcat pe poziția a doua a ierarhiei în Liga 3, Seria a 3-a

 

ACS „SR” Municipal Brașov a reușit astăzi a treia victorie consecutivă în Liga 3, Seria a 3-a.

În runda a șaptea, formația antrenată de Florin Stângă a jucat la Strejnic, cu Astra 2, formația care înaintea rundei era prima în clasament. În ciuda problemelor financiare și a faptului că viitorul grupării este în ceață, jucătorii brașoveni și-au respectat meseria și au câștigat cu 1-0, singurul gol fiind marcat de Răzvan Damian pe finalul primei reprize. 

„A fost un meci greu, cu un adversat bun. Am întâlnit o echipă tânără și arțăgoasă. Chiar spuneau băieții că a fost cea mai tare formație cu care am jucat până acum. Am avut momente bune, dar și unele mai slăbuțe. Am avut ocazii să ne desprindem și să închidem meciui, dar pe final am fost salvați de bară. Important este că am luat cele trei puncte. Suntem în grafic, dacă vom câștiga și meciul cu Bascov, de săptămâna viitoare, chiar va fi O.K. Important este să avem liniște, sperăm să se rezolve cât mai repede toate problemele”, a declarat antrenorul Florin Stângă.

Pe plan sportiv, „galben-negrii” sunt în grafic. Cu 15 puncte, formația de la poalele Tâmpei a urcat pe poziția a doua a ierarhiei, unde va sta cel puțin până mâine. Momentan, lider este ACSO Filiași – 16 p, care a dispus cu 1-0 de Flacăra Moreni.

Tot astăzi, CSM Alexandria a pierdut acasă, 0-1 cu FC Voluntari 2, și pare ieșită din lupta pentru promovare. 

Mâine vor juca Unirea Bascov (14 p) și Turris Oltul Turnu Măgurele, echipele care pot trece peste ACS „SR”. Piteștenii se duelează pe teren propriu cu Atletic Bradu, în timp ce teleormănenii primesc vizita celor de la FC Pucioasa. Tot mâine are loc un alt meci interesant, Flacăra Horezu (11 p) – FC „U” Craiova (11 p).

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. LIGA 3. LIVESCORE. ACS „SR” Municipal Brașov, a treia victorie consecutivă. „Galben-negrii” sunt pe locul 2


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button