BRAȘOV. ACS „SR” Municipal, în fața primului derby din Liga 3. Vine Craiova lui Mititelu. „Trebuie să fim inteligenți și să ne adjudecăm victoria”

Etapa a doua a Ligii 3, Seria a 3-a, aduce și primul derby, prima confruntare între două grupări care țintesc promovarea, ACS „SR” Municipal Brașov și FC „U” Craiova 1948. Disputa va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, pe Stadionul „Tineretului”.
Rivale de tradiție în Liga 1, Brașovul și Craiova sunt în căutarea echipelor care să ducă mai departe tradiția. Momentan, nici ACS „SR”, nici FC „U” nu dețin palmaresul grupărilor FC Brașov, respectiv Universitatea Craiova. Mi mult, în Bănie lupta este și mai aprigă, mai ales că există și CS „U” Craiova, formația înființată de Primăria condusă pe atunci de Lia Olguța Vasilescu, grupare care, ajutată de Federație, a ajuns mai repede în Liga 1 și care își dorește la rândul ei să continue tradiția Universității.
„Suntem în fața unui duel de tradiție al fotbalului românesc. Cred că este o bucurie atât pentru suporteri, cât și pentru jucătorii noștri. Mi-aș dori să avem multe astfel de meciuri. Craiova este o echipă cu jucători cu experiență în Liga 1, dar și cu tineri dornici de afirmare. Cred că această combinație îi aduce un plus de valoare. Este o echipă pe care am văzut-o, care încearcă să joace un fotbal ofensiv. Noi am avut o săptămână foare bună. Am văzut o altă atitudine la jucători, în special la cei tineri, după discuțiile pe care le-am avut cu ei. Mă bucur că au înțeles ce îmi doresc de la ei și sper să arate pe teren acest lucru. Va fi un duel de ambiție, de luptă, în care trebuie să fim inteligenți și să ne adjudecăm victoria. Sunt conștient că acest meci are o încărcătură. Orice joc cu Craiova are ceva special, am trăit-o când eram fotbalist la această echipă. Mai ales că într-un duel cu Craiova am dat și primul gol în Liga 1. Avem tot lotul valid, am pregătit foarte bine această confruntare”, a declarat antrenorul Florin Stângă.
Omul care a marcat golul victoriei cu Pucioasa, în prima etapă, Vlad Boția, a menționat: „Mă bucur că, împreună cu colegii mei, am reușit să câștigăm cele trei puncte cu Pucioasa. A fost un meci greu, primul acasă în Liga 3. Era foarte important să îl câștigăm. Golul marcat îmi dă încredere. Trebuie să jucăm din ce în ce mai bine, să ne facem jocul. Așteptăm cât mai multă lume la meciul cu Craiova. E unul greu, dar pe care ne dorim mult să îl câștigăm. Va fi o altă încărcătură emoțională, dar sperăm că împreună cu fanii noștri vom reuși să obținem victoria”.
În fine, portarul Albert Popa a comentat: „După primul meci încheiat cu un rezultat bun, am prins încredere. Așteptăm fanii în număr cât mai mare la partida cu Craiova și eu cred că împreună vom face un meci mare. De când eram junior visam să ajung la această echipă pentru astfel de meciuri cum este cel cu Craiova”.
Oficialii brașoveni speră că fanii vor umple tribunele Stadionului „Tineretului”, mai ales că oltenii, care nu își susțin favoriții decât la meciurile din deplasare, ar putea veni în număr mare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

