Sport

BRAȘOV. ACS SR Municipal, a treia înfrângere consecutivă

 

ACS SR Municipal Brașov a ajuns la trei înfrângeri consecutive în Liga 3 la fotbal, Seria a 3-a. Astăzi, în runda a 24-a, formația antrenată de Florin Stângă a cedat pe terenul formației AFC Hermannstadt 2, grupare deja retrogradată.

Sibienii s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate de Scarlat, în minutul 45, și Câmpean, în minutul 74.

„Un meci în care am avut o evoluție modestă. Am luat din nou goluri din faze fixe. Traversăm un moment dificil, mă așteptam să vină. Sper să îl depășim. Probabil că, după rezultatele de până acum, adversarii ne tratează altfel, dar noi facem prea multe greșeli, care nu apăreau până acum. Concentrarea era alta în primele etape, când aveam emoțiile cu retrogradarea. De când ne-am salvat, aceasta a cam dispărut”, a declarat Florin Stângă.

Cu 40 p, ACS SR Municipal ocupă poziția a șaptea a clasamentului.

În Seria a 5-a, AFC Hărman a pierdut acasă, 0-2 (Gonzalez, Veres), cu liderul AFK Miercurea Ciuc, iar Olimpic Cetate Râșnov a cedat, 0-4 (Mărieș, Ciocan 2, Rus), pe terenul echipei de pe locul secud, ACS Fotbal Comuna Recea.

Olimpic Cetate Râșnov ocupă locul 4 în clasament, cu 49 p, în timp ce AFC Hărman este pe poziția a 12-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare, fiind la egalitate de puncte, 29, cu AFC Odorheiu Secuiesc, gruparea de pe locul 13.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button