BRAȘOV. ACS SR a terminat sezonul cu o înfrângere. Viitorul e în ceață
ACS SR Municipal a încheiat cu o înfrângere, 1-2, pe Stadionul „Tineretului”, cu Atletic Bradu, un sezon în Liga 3 pe care l-a început cu gândul la promovarea în Liga 2.
Horia Popa a deschis scorul în minutul 16 dintr-un penalty scos de Danciu, însă până la pauză Voinescu a restabilit egalitatea. Pe final, oaspeții au dat lovitura, Doman transformând o lovitură de la 11 metri dictată după un fault al lui Toader asupra lui Coman.
ACS SR a terminat la mijlocul clasamentului, pe poziția a opta, cu 43 de puncte. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu această echipă, dacă va mai continua și în sezonul viitor, o decizie urmând să fie luată săptămâna viitoare.
„A fost un an greu din toate punctele de vedere. Au fost multe lucruri greu de gestionat. Sper că acești copii vor învăța din greșelile făcute. Sunt încă cruzi, abia acum se formează. Eu îmi doresc să ajungă fotbaliști. Îmi pare rău că nu am terminat acest campionat cu o victorie. Am început bine am avut meciul în mână, însă apoi am făcut greșeli copilărești, care ne-au costat scump. Săptămâna viitoare se vor lua decizii. Va fi greu să continuăm, sunt multe datorii. Există o singură variantă, dacă ea se va concretiza vom merge înainte. Nu pot spune mai multe. Există posibilitatea să vină un investitor. Vom vedea ce va fi”, a declarat antrenorul Florin Stângă.
În Seria a 5-a a Ligii 3, Olimpic Cetate Râșnov a trecut cu 5-2 de Unirea Tășnad și a încheiat sezonul pe locul 4. AFC Hărman a pierdut în ultima etapă, 1-2, în deplasare cu Avântul Reghin, terminând pe locul 12, primul care asigură menținerea în cel de-al treilea eșalon, cu 35 puncte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.