Sport

BRAȘOV. A venit AMERICANUL la AS „SR”! Obiective extrem de îndrăznețe!

 

După cum se știe, AS „SR” Brașov, echipa înființată de fanii „stegari”, a fost preluată în această iarnă de compania Maurer Imobiliare.

Totuși, nu Simon Maurer se va ocupa de gruparea de la poalele Tâmpei, ci americanul Bruce Snead, Chief Executive Officer (CEO) la Maurer Imobiliare. El îl va avea ca și consilier personal pe probleme de fotbal pe fostul arbitru Florin Ghimbășan.

Apoi, așa cum se știe, președinte este Vasile Dochița, iar Claudiu Cazan rămâne în  funcția de director sportiv. Din staff-ul tehnic vor face parte Lucian Petre – director tehnic, Florin Stângă – antrenor principal și Andrei Șanta – antrenor secund și responsabil cu pregătirea portarilor.

În această după-amiază, Bruce Snead va susține o conferință de presă la Stadionul „Tineretului”, în care își va expune planurile și va anunța obiectivele echipei, despre care a discutat deja, ieri, într-o ședință, cu cei din jurul formației. Astfel, obiectivul grupării va fi promovarea an de an în eșalonul superior, pentru ca la finalul sezonului 2019-2020 să se ajungă în Liga 1.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button