Sport

BRAȘOV. 5 zile de spectacol la Complexul de trambuline de pe Valea Cărbunării

 

Iubitorii săriturilor cu schiurile vor avea parte în această săptămână de trei competiții la complexul de trambuline de pe Valea Cărbunării din Râșnov.

Totul va începe mâine, când este programat concursul „Carpat Cup”, care va avea loc pe trambulina cu dimensiunea de 71 metri. La ora 14.00 va demara manșa de probă, după 60 de minute urmând să aibă loc competiția oficială atât la masculin, cât și la feminin.

Apoi, joi și vineri se vor disputa două etape de Cupa FIS, atât fetele cât și băieții urmând să sară de pe trambulina cu dimensiunea de 100 metri.

Totul va culmina cu cele două etape din Cupa Continentală a băieților, o premieră pentru țara noastră, ultimul test înainte de organizarea unor etape din Cupa Mondială de vară, care ar putea ajunge la Râșnov anul viitor. Astfel, sâmbătă, la ora 14.30, vor avea loc două runde de sărituri de probă, după care, de la 16.30, sunt programate cele două manșe de concurs. Duminică, săriturile de probă vor fi de la ora 10.00, concursul debutând 60 de minute mai târziu.

Listele de concurs urmau să fie gata aseară, așteptându-se confirmările unor sportivi de top din lumea săritorilor cu schiurile. Momentan, liderul clasamentului general în Cupa Continentală este polonezul Klemens Muranka, cel care va fi la Râșnov în mare măsură, el având nevoie de puncte pentru a fi sigur de câștigarea competiției. La diferite etape din acest sezon au participat nume mari din domeniu, precum Domen Prevc, Peter Prevc, Stefan Kraft, Richard Freitag, Vincent Descombes Sevoie, Jan Ziobro, Andreas Kofler, Jakub Janda, Gregor Schlierenzauer sau Michael Haybök.

În ceea ce îi privește pe sportivii noștri, în etapele de Cupa Continentală vor lua startul Iulian Pâtea, Eduard Török și Sorin Mitrofan. La celelalte competiții vor participa Dana Haralambie, Carina Militaru, Daria Chindriș, Diana Trâmbițaș, Florin Feroiu, Daniel Cacina, Radu Păcurar, Mihnea Spulber, Farkas Hunor, Andrei Feldoreanu, Benedek Lorand, Mario Butnaru, Mircea Jipescu, Radu Ardelean, Denis Butaru, Alexandru Ruceanu și Alexandru Folea.

„Râșnovul a devenit unul dintre locurile importante ale lumii săriturilor cu schiurile. Începem de miercuri cu etapa de «Carpat Cup», după care vom continua cu FIS Cup și Cupa Continentală. Este prima oară când organizăm o astfel de competiție a băieților, pentru a demonstra că avem capabilitatea de a susține și etape de Grand Prix, Cupa Mondială de vară. Cu siguranță, vor fi întreceri extrem de spectaculoase. Încă nu știu lista înscrișilor pentru Cupa Continentală, nu știu dacă vor veni numele mari, dar sunt sigur că va fi frumos. Noi vom face tot ce putem pentru a ne ridica la nivelul unei etape de Cupa Mondială din punct de vedere organizatoric. Vom avea trei reprezentanți, pe Pâtea, Török și Mitrofan. Sper că se vor califica în manșele secunde și vor acumula puncte care să le asigure calificarea în Cupa Mondială”, ne-a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button