Sport

Avertisment. Ce le-a spus Laszlo Dioszegi jucătorilor lui Sepsi după meciul cu Universitatea Craiova

Avertisment sau cartonaș galben… Laszlo Dioszegi a fost nemulțumit de prestația echipei ce o conduce, Sepsi Sf. Gheorghe, în deplasarea de la Universitatea Craiova, pierdută de covăsneni cu 1-2.

„Am făcut o partidă slabă, dar nu pot să mă supăr pe jucători, pentru că ne-au adus atâtea bucurii în acest început de sezon, mai ales în Europa. Am avut un om în plus la Craiova, dar din păcate n-am profitat și am pierdut toate punctele. În această partidă, eu n-am mai văzut dorința lor de la meciul cu Bodo/Glimt, de exemplu”, a declarat Laszlo Dioszegi la Pro Sport. 

Laszlo Dioszegi a și lansat un avertisment pentru fotbaliștii antrenați de Liviu Ciobotariu: „Le cer jucătorilor să luăm toate meciurile în serios de acum încolo. Toate vor fi grele! Să-și amintească de faptul că în sezonul trecut am tremurat serios ca să prindem locul în play-off. Nu mai vreau să trecem prin asta”. 

Sepsi Sfântu Gheorghe va juca în următoarea etapă din Superligă împotriva celor de la FCSB, pe teren propriu. Confruntarea va avea loc duminică, 24 septembrie, de la ora 21.30. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare