Sport

AUSTRALIAN OPEN. NEBUNIE DE MECI. 4 ore, 48 de game-uri, trei mingi de meci salvate și calificare în optimi pentru Simona Halep

Ana Bogdan a fost învinsă de Madison Keys

 

Simona Halep (1 WTA) și Lauren Davis (76 WTA) au oferit meciul turneului la Australian Open. Disputa lor din turul al treilea, care a avut lor pe Arena „Rod Laver”, a fost una fabuloasă, un duel nebun, care a durat aproape patru ore.

Deși pornea cu prima șansă, Halep a fost dominată în primul set de Davis, americanca reușind un tenis ofensiv excelent. Totuși, Halep a făcut prima break-ul, a condus cu 3-2, însă apoi și-a pierdut de două ori serviciul și manșa a fost trecută în dreptul sportivei din SUA, 6-4.

În setul secund, liderul clasamentului WTA a avut nevoie de un singur break, care a venit repede, la 1-1, pentru a restabili echilibrul. 6-4 pentru Simona, însă meciul abia începea.

Setul decisiv a avut o poveste aparte, un thriller care a durat două ore și 23 de minute. Românca a fost din nou prima care a luat un break și a condus cu 3-1, însă americanca a revenit și a egalat la 4. Simona a servit întâia oară pentru meci la 5-4, dar a cedat game-ul. A avut din nou șansa de a „închide” pe propriul serviciu la 6-5, însă a ratat din nou. A treia ocazie a venit la 8-7, din nou în zadar. Au urmat câteva game-uri în care cele două jucătoare și-au făcut serviciul și s-a ajuns la 11-10 pentru Davis. Americanca a avut 40-0 pe serviciul româncei, însă liderul ierarhiei WTA a făcut cinci puncte la rând și meciul a continuat. Cele două au acuzat probleme, oboseala spunându-și cuvântul și meciul artăta precum o ultimă repriză a unei confruntări de box la categoria grea, cu ambii combatanți aflați la capătul puterilor. Dacă Halep a acuzat crampe la piciorul stâng, Davis a cerut de două ori time-out medical din cauza unor bătături. În final, Simona a făcut din nou break-ul la 13-13, după care a „închis” decisivul cu 15-13 și meciul cu 4-6, 6-4, 15-13.

În optimi, luni, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei Naomi Osaka (Japonia, 72 WTA) – Ashleigh Barty (Australia, 17 WTA). 

Într-o altă partidă din turul 3, Ana Bogdan (104 WTA) a pierdut în fața americancei Madison Keys (20 WTA), 3-6, 4-6.

FOTO: Twitter Australian Open


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare