ATP Roma. Stanislas Wawrinka, eliminat în optimi
Elvețianul Stanislas Wawrinka, nr. 3 mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.273.775 euro, de americanul John Isner, nr. 24 mondial, care l-a învins în două seturi, 7-6 (7/1), 6-4. În sferturi, Isner va juca împotriva croatului Marin Cilic, nr. 8 mondial, care a dispus cu 6-3, 6-4 pe belgianul David Goffin (10 ATP).
Joi a obținut calificarea în sferturi și sârbul Novak Djokovic, nr. 2 mondial, în urma victoriei obținute cu 6-4, 6-4 în fața spaniolului Roberto Bautista Agut, nr. 20 mondial. Sârbul va juca în această fază cu câștigătorul dintre japonezul Kei Nishikori, nr. 9 mondial, și argentinianul Juan Martin Del Potro, nr. 34 mondial.
Și favoritul nr. 5, canadianul Milos Raonic, va evolua în sferturi, după ce l-a eliminat joi în două seturi, 6-3, 6-2, pe cehul Tomas Berdych, cap de serie nr. 12. Canadianul va juca împotriva germanului Alexander Zverev, nr. 17 mondial, care a trecut în două seturi, 6-3, 6-3, de italianul Fabio Fognini.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.