„ATAC” LA BECALI: „Crede că, dacă îţi dă un salariu, eşti sclavul lui”!!!
Relaţia fin-naş dintre Mirel Rădoi şi Gigi Becali s-a degradat rău, după ce primul a fost dat afară din funcţia de antrenor al echipei Steaua de către celălalt.
Acum, cei doi au intrat în contre pe la televiziuni. După ce Rădoi şi-a dat cu părerea despre subiectul „alcoolul” la Steaua, dar nu numai, Becali i-a transmis să nu mai bârfească, precum femeile.
În replică, Mirel Rădoi i-a creionat profilul lui Gigi Becali într-o intervenţie telefonică avută la Digi Sport: „El ştie prea multe faţă de noi, se pricepe la toate. Dacă discutam despre fotbal şi intram mai în profunzime, schimba subiectul. Mie nu-mi plac oamenii care-i spun ceea ce vrea să audă. Dacă el spune că Gnohere are cea mai mare viteză, toţi din jurul lui îi spun asta, deşi nu este aşa. Părerea mea, 50% din ceea ce se întâmplă la Steaua este din vina lui. Eu i-am spus întotdeauna ce gândesc, poate să se supere… Uitaţi-vă şi acum ce spune, că, dacă nu termina pe locurile 1-2, bagă echipa în insolvenţă. El nu se gândeşte la jucătorii care mai au 3-4 ani de contract, crede că, dacă îţi dă un salariu, eşti sclavul lui”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.