Sport

AS „SR” BRAȘOV. Reacții după amicalul de la Sibiu. Florin Stângă: „Am jucat, am reușit să construim, să punem presiune”; Lucian Petre: „Ofensiv a fost destul de bine”

 

La finalul confruntării cu Hermannstadt, pe care AS „SR” Brașov a pierdut-o, 0-3, tehnicianul Florin Stângă a punctat: „Mă așteptam să avem un meci dificil, de aceea am și luat acest amical. Îmi doresc adversari puternici, pentru a vedea la ce nivel suntem. Cred că a fost un test util pentru echipa noastră. E păcat că am luat un gol de generic, după care băieții au căzut puțin. Totuși, sunt mulțumit. Am jucat, am reușit să construim, să punem presiune în treimea adversă. Suntem pe un drum bun și sunt convins că până când va începe campionatul vom arăta așa cum trebuie”.

Directorul tehnic Lucian Petre a punctat: „A fost un test bun, cu un adversar dificil, o echipă care se luptă pentru promovarea în Liga 1. În prima repriză, diferența a făcut-o valoarea individuală a jucătorilor. Au fost două execuții personale de senzație. Trebuie să vedem cam ce limite avem, dar lucrurile se vor așeza. Noi nu prea am putut să ne antrenăm la Brașov. Nu există trasee, nu există autometisme, trebuie lucrat. Ofensiv a fost destul de bine, chiar dacă am avut un adversar valoros. În defensivă au fost câteva scăpări, mici nesincronizări, care ne-au costat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button