Sport

AS „SR” BRAȘOV. Florin Stângă, după succesul de la Miercurea Ciuc: „Vom deveni o echipă puternică”. Ce se întâmplă cu Alexandru Vagner

 

AS „SR” Brașov a reușit ieri prima victorie din această iarnă, 4-2 la Miercurea Ciuc (pentru detalii – BRAȘOV. LIVETEXT. AS „SR”, victorie la Miercurea Ciuc. Horia Popa, 2 goluri și un penalty ratat – FOTO), cu o grupare care ocupă poziția a treia în Seria 1 a Ligii 3 și care se luptă pentru promovarea în eșalonul secund.

„E important să rămânem modești, să înțelegem că avem mult de muncit. Am mare încredere în băieți și, chiar dacă vor mai exista sincope, cu muncă și cu răbdare vom deveni o echipă puternică. Pentru mine, a fost important că am reușit să ajungem în fața porții și să avem șanse de a marca. E normal să mai și ratăm”, a declarat antrenorul Florin Stângă, care a vorbit și despre Alexandru Vagner, cel care nu s-a mai prezentat la antrenamente: „Este un jucător valoros, dar nu e normal să pleci așa de la echipă, să nu te mai prezinți la antrenament. Nimeni din club nu a fost anunțat. Este lipsă de profesionalism. Nu accept acte de indisciplină, indiferent de valoarea jucătorului”.

„Nu e o surpriză acest succes, chiar am muncit. Băieții încep să înțeleagă ce le transmitem. A fost o evoluție convingătoare. Pe lângă victorie, jocul bun ne dă speranțe. Dacă avem evoluții bune, vin și rezultatele. Mai e mult de muncă și așteptăm din partea băieților să se implice total și să se lupte pentru un loc de titular”, a menționat directorul tehnic Lucian Petre.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button