Sport

AS „SR” BRAȘOV. ADRENALINĂ. „Stegarul” Horia Popa, senzații tari în Dubai – GALERIE FOTO

  • horiapopa1_244546.jpg
  • horiapopa3_244547.jpg
  • horiapopa4_244548.jpg
  • horiapopa5_244551.jpg
  • horiapopa6_244552.jpg
  • horiapopa7_244553.jpg
  • horiapopa9_244555.jpg
  • horiapopa_244550.jpg
  • horiapopa8_244554.jpg
 

Horia Popa, jucătorul echipei AS „SR” Brașov, are parte de o vacanță de cinci stele în Dubai, împreună cu Octavian Poenaru, colegul său de echipă, dar și cu alți prieteni.

Mijlocașul „galben-negrilor” a avut parte ieri și de senzații tari, sărind cu parașuta.

„Primul lucru pe care l-am făcut când m-am hotărât să îmi iau biletele de avion a fost să-mi rezerv un loc la Skydive. Știam că este foarte galomerat, iar când am primit confirmarea rezervarii a fost primul fior la gândul că se va întâmpla. Până nu te vezi cu hamul pus și cu instructajul făcut nu realizezi ce urmează. Totul este foarte profi acolo, primești toate informațiile necesare ai până și propriul tău fotograf, care sare cu ține din avion, în același timp că să-ți facă poze și să te filmeze. După ce mi-a făcut instructajul am plecat spre avion, unul mic , unde puteai să vorbești cu pilotul, vedeai tot ce făcea. Ne-am inatltat și din momentul ăla am început să simt adrenalină. Eu am fost al patrulea care a sărit. În față mea era o femeie care a intrat în panică și efectiv nu a mai vrut să sară, dar instructorul ei a liniștit-o și a luat-o prin surprindere când au sărit. A venit și rândul meu, m-am dus spre ușa, m-am văzut la marginea pragului și am sărit. Nu am avut timp să schițez nimic. E cel mai mare șoc, când te arunci din avion, momentul acela nu o să-l uit niciodată. Nu mi venea să cred. Este o senzație inimaginabilă, cel puțin pentru mine a fost magic, mereu mi-am dorit. Am făcut tot felul de rotații în aer, iar priveliștea este minunată, chiar deasupra Insulei Palmier din Dubai, vezi tot ce se poate vedea. După un minut și ceva de cădere în gol a venit momentul să deschidem parașuta. E momentul când te mai relaxezi puțin și admiri tot ce vezi în jurul tau. Asta dacă nu prinzi un instructor mai «nebun» care are chef să facă acrobații, cum era al meu. Când am aterizat am vrut să merg să mai sar o dată, dar următoarea zi disponibilă era peste două săptămâni”, ne-a declarat Horia Popa.

FOTO: Facebook Horia Popa


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button