Sport

Argentina lui Diego Maradona se confruntă cu Nigeria

  • logomytex.png
 

Având la dispoziție o pleiadă de fotbaliști de valoare, Diego Maradona poate să răspundă într-un singur mod criticilor, și anume printr-o performanță în Africa de Sud. Argentina pornește astăzi la drum la Mondial, primul hop din grupa B fiind Nigeria, de la orele 17.00. În afara lui Messi, sud-americanii speră ca Gonzalo Higuain să fie la fel de incisiv în fața porții adverse, așa cum a fost pentru Real Madrid, în Spania, unde a înscris 27 de goluri. „Nigeria este o grupare puternică din punct de vedere fizic, care ne poate crea probleme în ofensivă. Consider că sunt puțin dezorganizați în defensivă. Acolo trebuie să ne arătăm potențialul. Băieții noștri merită să ajungă în finală, datorită tuturor eforturilor lor. Ţinând cont de ce mi-au demonstrat, sunt sigur că pot realiza ceva”, a subliniat Maradona, care a mărturisit că este „cel mai fericit om de pe pământ”. Totuși, presiunea este mai mare asupra echipei sale, fapt cunoscut de oponenți. „Nu există nici o presiune asupra noastră, noi ne vom bucura de joc. Cred că am revenit la cea mai bună formă și știu că trebuie să-mi asum o mare responsabilitate”, a afirmat atacantul Yakubu Aiyegbeni. Dacă „Albiceleste” sunt în efectiv complet, cu toate că omul lor numărul 1, Messi, ar acuza o stare de oboseală, africanii l-au pierdut pe John Obi Mikel.     (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button