Arafat: Nereguli serioase în cazul morții lui Patrick Ekeng
Departamentul pentru Situații de Urgență şi Ministerul Sănătății au făcut un control în cazul morții fotbalistului Patrick Ekeng. Secretarul de stat Raed Arafat spune că s-au găsit nereguli „serioase” în cazul decesului sportivului de 26 de ani, de la Dinamo.
„În mod normal, o ambulanță a unui serviciu privat de o anumită categorie nu are de ce să fie alta decât a serviciului public, legea este foarte clară în acest sens. Noi ce am verificat astăzi este dacă toate aspectele inclusiv cele prevăzute prin autorizarea dată de către Direcție Sanitară firmei respective au fost respectate. Ce pot să spun până acum că s-au găsit niște nereguli serioase, dar nu mă pronunț până nu am raportul final al colegilor. Aceste nereguli înseamnă că cineva nu a respectat regulamentele și legislația sau după ce a obținut o autorizație a modificat ceva și nu a respectat mai departe ce la momentul autorizării a fost vizibil că este corect”, a spus ieri seara, la un post de televiziune, Raed Arafat.
Amintim că vineri seara, la meciul Dinamo-Viitor, camerunezul Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe stadion şi a murit. Poliția a deschis dosar penal in rem pentru a stabili în ce condiții s-a produs moartea fotbalistului.
Ionel Culina, ofiţerul de presă al lui Dinamo, a anunţat ieri că echipa a decis să retragă numărul 14, cel purtat din momentul sosrii la Dinamo Patrick Ekeng.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.