APRECIERE. Înaintea Europenelor de gimnastică feminină, Nadia Comăneci crede că avem șanse la medalii

Campionatul European de gimnastică feminină va începe astăzi, tot la Birmingham, lotul României deplasat fiind alcătuit din 10 sportive. Întrecerea va debuta cu concursul de calificare al junioarelor, urmat joi de cel al senioarelor, unde antrenorul Nicolae Forminte le are la dispoziție pe Ana Porgras, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu și Cerasela Pătrașcu.
Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă a noastră, crede că România are șanse la medalii în finalele pe aparate: „Am reușit să văd puțin din rezultatele băieților, știu că au luat o medalie de bronz, dar nu le-am urmărit prestațiile. La fete, am vizionat câteva imagini de la Campionatele Naționale de la Ploiești și am observat câteva gimnaste cu destul de mari șanse în finalele pe aparate la Europenele de la Birmingham. Este un an greu pentru toată lumea, deoarece avem din nou o generație destul de tânără. Gimnastele din Statele Unite ale Americii se pregătesc temeinic pentru Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, și va fi greu. Noi va trebui să ne păstrăm locul pe podium. Nu știu câte fete vor participa la individual compus, pentru că multe renunță și se axează doar în competiția pe aparate. Eu cred că sunt alte țări care ne-au depășit, care au luat mult mai în serios acest sport și probabil că sunt gimnaste care vor mai mult să câștige. Nu pot, însă, să spun că noi am regresat”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



