Antoine Griezmann pleacă de la Atletico Madrid
Cel mai important jucător din lotul celor de la Atletico Madrid, francezul Antoine Griezmann, și-a anunțat plecarea. Deși a semnat un contract pe cinci sezoane în vara anului trecut, atacantul a luat decizia de a pleca de la Madrid, Barcelona fiind cea mai probabilă destinație pentru el. Francezul a avut, marți, întâlniri cu antrenorul Diego Simeone și cu președintele clubului, Miguel Angel Gil Marin, iar în cadrul discuțiilor le-a transmis că nu mai vrea să continue. Ulterior, Atletico a postat pe propriile conturi de social media un mesaj de-al lui Griezmann în care acesta își anunță despărțirea de echipă.
„Am luat decizia de a pleca, de a vedea alte lucruri și de a avea alte provocări. Mă doare că o iau pe acest drum, însă este ceea ce simt și ceea ce am nevoie. Vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor, pentru toată afecțiunea arătată în acești cinci ani în care am reușit să câștig primele mele trofee importante“, a transmis francezul. În vârstă de 28 de ani, Griezmann va ajunge la Barcelona, club cu care negociază încă de anul trecut, pentru 120 de milioane de euro, valoarea clauzei sale de reziliere. Autor a 133 de goluri în 256 de meciuri, Griezmann a venit la Atletico în 2014 de la Real Sociedad.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.