Sport

Ania Caill VORBEŞTE… Îşi permite România luxul să mai piardă, după Edit Miklos, o schioară de mare perspectivă?!…

 

Şi în ceea ce o priveşte pe Ania Monica Caill, schioara alpină legitimată la Corona Braşov, sezonul s-a încheiat, astfel că, aşa cum a consemnat pe pagina sa de Facebook, „în sfârşit, sunt liberă să vorbesc. În sfârşit, nu o să-mi mai fie frică de faptul că federaţia nu o să mă mai înscrie în concursuri internaţionale sau să-mi pună alte beţe în roate cum a tot făcut de 2 ani”.

Ania Caill a punctat, pe contul său de socializare, că în sezonul competiţional recent încheiat nu a fost inclusă în lotul naţional, pe motiv că „nu sunt de perspectivă” sau că „nu au primit (cei de la FRSB – n.r.) rezultatele de la vizita medicală” sau „că nu am luat normele fizice – norme care le făceam când aveam 12 ani, de atunci m-am cam specializat, dar se pare că în România oamenii nu sunt la curent cu ce înseamnă pregatirea fizică pentru un schior”.

În astfel, de condiţii, iată rezultatele obţinute de Ania Caill în anul competiţional 2018-2019:

– Vicecampioană în circuitul Americii de Sud la Super G.

– Primul top 30 în Cupa Europei la coborâre.

– Top 10 la Naţionalele Franţei la coborâre şi Top 3 la cursa FIS desfăşurată în cadrul Campionatelor Franţei.

– A scăzut de la 56 de puncte FIS la Super G, la 42 şi de la 59 la coborâre, la 40. Astfel, a urcat în clasamentul mondial al coborârii aproximativ 100 de locuri, iar la Super G, 180 de locuri.

– S-a apropiat extrem de mult de Top 100 în lume la coborâre şi de Top 200 mondial la Super G.

„Sunt rezultate care nu au existat după Edit Miklos în schiul românesc şi care nu vor mai exista în curând. Vreau să-mi cer scuze federaţiei şi celor care decid că nu sunt la standardul românesc cerut”, a mai menţionat Ania Caill, care susţine că a fost felicitată pentru performanţele obţinute, în afară de cei de la Corona Braşov, de antrenorul coordonator al echipei Austriei pentru probele feminine de viteză, de antrenorul echipei Germaniei pentru Cupa Europei (cel ce a pregătit-o şi pe suedeza Anja Paerson), de antrenorul coordonator al echipei Franţei.

De asemenea, Ania Caill a punctat că doreşte să reprezinte în continuare România şi să „prindă” un Top 30 în Cupa Mondială de schi alpin, „dar o voi putea face doar dacă găsesc o susţinere financiară care-mi va permite să mă alătur unei echipe naţionale de top”. 

Altfel, România candidează pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret (JOT 2024) şi a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030…

P.S., aşa cum a scris Ania Caill pe Facebook: „În poză vedeţi cum dl. secretar general al FRSB mă felicită şi se bucură de rezultatele de la Jocurile Olimpice de la PyeongChang. E aceeaşi persoană care, cu câteva luni înainte, încercase să mă suspende, trimiţându-mă la Comisia de Disciplină… Din nou, după Olimpiadă, m-a scos din lotul naţional. Oare de ce?”.

CITEŞTE ŞI: BRAȘOV. Strigătul unei mame disperate! „Ca un soldățel își va termina sezonul”…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare