Sport

AMINTIRI TERIFIANTE. Reputatul antrenor brașovean Günther Bosch, ce PROBLEME a avut cu Securitatea!!!…

 

Günther Bosch s-a născut în data de 1 martie 1937 la Brașov sau „orașul transilvănean Kronstadt”, după cum a precizat într-un incitant material apărut în prestigioasa publicație germană Der Spiegel.

El a mărturisit că, „din cauza originii noastre germane, tatăl meu a fost arestat de către sovietici în 1944 și trimis într-o tabără din apropierea orașului Donețk. A reușit să scape, iar timp de trei luni l-am ascuns în pod, până s-au limpezit apele”.

Cunoscutul antrenor de tenis a fost forțat, 30 de ani mai târziu, să fugă din România, întrucât era supus represaliilor în timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, „pentru că am refuzat să-mi schimb numele meu german în… Gheorghe Boghiescu”.

Astfel, a rămas în 1974 în Germania, după ce a fost prezent la Cupa Galea de la Saarbrücken, amintindu-și conform sursei citate: „Jucătorul de clasă mondială Wilhelm Bungert, un bun prieten, m-a condus la centrul de primire de urgență pentru germanii români din Zirndorf. În două zile am avut un pașaport german și un nou buletin de identitate”.

Normal, Günther Bosch a vrut să le aducă în RFG și pe soția Rodica, și pe fiica sa, însă „planul de evadare a eșuat, iar Securitatea mi-a pedepsit familia rămasă în țară. Au fost vizitate zi și noapte, totul a fost confiscat, apartamentul nostru, mobilierul, chiar și frigiderul. Apoi, ele au fost obligate să-și răscumpere lucrurile la prețuri exorbitante”.

Tehnicianul a mai avut o încercare de a-și aduce rudele dragi în Germania, însă a fost înșelat cu 20.000 de mărci, după cum a menționat.

Până la urmă, pe când activa ca antrenor principal la Federația Germană de Tenis (DTB), a primit un ajutor nesperat din partea lui Helmut Kohl, care i-a spus: „Domnule Bosch, voi fi în România în curând, voi încerca să fac ceva”. Politicianul german s-a ținut de cuvânt, iar pe 27 februarie 1976 soția și fiica lui Günther Bosch au ajuns în Germania.

Brașoveanul a fost, însă, condamnat în absență la 7 ani de închisoare, iar când a trebuit să meargă la București, în 1978, cu echipa de Cupa Davis a Germaniei, a fost cuprins de frică. Tenismenii săi l-au liniștit, transmițându-i: „Günther, suntem gărzile tale de corp”.

A pus ochii pe Boris Becker în 1976

În continuare, Günther Bosch a istorisit despre modul cum l-a descoperit pe Boris Becker, cel ce avea să devină unul dintre cei mai valoroși jucători de tenis „all time”: „În 1976 am fost la o selecție în Biberach, unde l-am întâlnit. Avea 8 ani, eram cam gras pentru vârsta lui, dar mi-a atras atenția cu capacitatea sa de concentrare, cu simțul său de anticipație și cu precizia avută la diversele jocuri. Astfel, l-am luat sub aripa mea protectoare”.

Apoi, așa cum susține, Bosch i l-a prezentat pe Becker lui Ion Țiriac cu ocazia unui turneu disputat la Monte Carlo, propunându-i să-i coordoneze cariera acestuia, ca manager, începând din 1984. Ulterior, relația dintre cei doi brașoveni s-a stricat iremediabil, mărul discordiei fiind… Boris Becker, chestiune pe care presa de sport a detaliat-o pe larg de-a lungul vremii.

Foto Spiegel.de: Günther Bosch, alături de Boris Becker


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button