Sport

Ambros Martin, înaintea debutului în Main Round: „Nu ştiu dacă mergem în semifinale cu o victorie, nu mă gândesc la asta. Încercăm să câştigăm toate meciurile”

 

Naționala de handbal feminin a României s-a mutat de la Brest la Nancy, locul unde va juca cele trei meciuri din grupa II principală a Campionatului European.

„Tricolorele” vor debuta mâine, cu un meci împotriva Olandei, cealaltă formație care a ajuns cu punctaj maxim, 4 p, în Main Round.

„Cea mai importantă problemă în acest moment este să manageriem atmosfera, euforia din jurul echipei după succesul cu Norvegia. Asta înseamnă să fim suficienţi de inteligenţi să lăsăm deoparte ce a fost până acum, pentru că uneori chiar poate fi o problemă. Începând cu antrenamentul de joi după-amiază, ne-am reîntors cu toată atenţia spre următorul meci. Este foarte important să fim focusaţi pe absolut toate lucrurile. Este un lucru că avem trei zile libere între cele două meciuri, pentru că aşa poţi să-ţi odihneşti jucătoarele, îţi poţi recăpăta forţele fizice pentru următoarea partidă. Dar ambele naţionale suntem într-o situaţie similară, ambele am câştigat toate cele trei jocuri, ambele suntem pe direcţia bună. Cred că pentru noi a venit foarte bine această pauză, pentru că am putut odihni jucătoarele şi să ne pregătim pentru următorul pas”, a comentat selecționerul Ambros Martin pentru prosport.ro.

Despre duelul cu Olanda, tehnicianul a punctat: „Olanda este o super-echipă, obişnuită să lupte pentru medalii în ultimii ani. Are câteva jucătoare foarte bune din punct de vedere individual, ştiu de fiecare dată ce să joace. Au alergat foarte mult cu precedenţii adversari, probabil că după aceste trei zile vor alerga şi mai mult, pentru că s-au recuperat total şi sunt odihnite. Noi am avut trei meciuri similare, cu Cehia care au alergat, cu Germania care au alergat şi mai mult, apoi cu Norvegia care au alergat foarte mult. Asta înseamnă că avem această experienţă cu echipele care aleargă foarte mult şi rapid. Bineînţeles, trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Poate că este un avantaj că o cunosc pe Nycke Groot, dar ea este o jucătoare de top, nu face doar un singur lucru pe teren, pe care ai şti că l-ar pune în practică. Va fi dificil să o oprim, dar nu ne focusăm doar pe Nycke Groot, pentru că ei îi place să joace colectiv şi le pune în valoare şi pe celelalte jucătoare. Nu trebuie să fim atenţi doar la ea, ci şi la cei doi interi, la extreme, pe contraatac… De asemenea, Lois Abbingh face un Campionat European foarte bun. Trebuie să avem grijă de toate, să jucăm la cel mai înalt nivel să oprim o astfel de echipă. Nu ştiu dacă mergem în semifinale cu o victorie, nu mă gândesc la asta. Eu mă preocup acum să adun toate informaţiile şi să vedem cum putem câştiga toate meciurile, în special pe primul. Apoi, dacă ai câştigat şi te-ai şi calificat în semifinale, este un premiu extraordianar. Dar deocamdată ne concentrăm pe lucrurile pe care le avem de făcut şi cum facem să învingem echipa Olandei”.

Meciul România – Olanda se va juca mâine, de la ora 19.00. 

FOTO: fra2018.ehf-euro.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare