Amărăciune!

Aflați în fața meciului sezonului, așa cum a afirmat antrenorul Viorel Moldovan, „stegarii” au început cum nu se poate mai prost manșa retur a semifinalei Cupei României cu FC Vaslui și, până la urmă, au fost prea mici pentru o pălărie destul de mare, cum este finala competiției K.O, sezonul fiind unul încheiat pentru ei.
Împinși de la spate de suporteri, dar și de arbitrul Avram, care a fluierat ca la baschet, fotbaliștii „Fiarei” Marius Lăcătuș au deschis scorul prin R. Costin, cu o „ghiulea” în vinclu dintr-o lovitură liberă ușor acordată la 25 de metri de poarta lui Coman. După doar două minute, gazdele au speculat dezorganizarea din apărarea „galben-negrilor”, iar Wesley a reluat cu capul, fără speranțe pentru „Robocop”, din centrarea lui Milanov. Obligați să marcheze, oaspeții au încercat mai mult pe faza ofensivă, marile ocazii fiind ratate de N. Grigore, Zaharia și Roman. În ultimul minut al mitanului, moldovenii puteau duce diferența la una de neprezentare, dar Wesley a ratat o lovitură de la 11 metri, trimițând în stâlpul din dreapta al porții brașovene. La cinci minute de la reluare, C. Munteanu a reluat din șase metri peste poarta goală, la capătul unui contraatac dus de Ilyes și Roman. Totul s-a terminat la faza imediat următoare, când L. Sânmărtean a transformat înșelător o lovitură liberă dată iar cu larghețe, mingea scurgându-se cuminte în plasă. În minutul 56, deși un jucător brașovean era căzut, vasluienii nu au dat mingea afară, cum ar fi fost fair-play, Costly a scăpat spre careu, iar Abrudan a comis un fault urât, pentru care a fost eliminat. Costly a întregit bucuria oamenilor lui Adrian Porumboiu în minutul 74, când a îndeplinit o formalitate la centrarea lui L. Sânmărtean.
La final, „Moldo” a punctat: „Până la 0-2 nu am văzut nimic din partea jucătorilor mei. Nu am putut ține mingea, nu am respectat tactica propusă și am fost fricoși. Apoi, am pus ceva probleme, dar am fost depășiți de miza partidei. Credeam că am bărbați în echipă, însă unii jucători m-au dezamăgit. Aș fi ridicol să comentez despre arbitraj la acest scor, deși…”.
Coman, sezon încheiat
Pentru portarul „stegarilor”, Dani Coman, sezonul s-a încheiat după meciul de aseară, în care a jucat cu infiltrații, pe propria răspundere. În zilele următoare, el va pleca la o clinică din străinătate, unde va suferi o intervenție chirurgicală la genunchi. (L.P.)
FC Vaslui – FC Brașov 4-0 (2-0)
Stadion: „Municipal”; ploaie; teren greu; spectatori aprox. 5.000
Au marcat: R. Costin (min. 27), Wesley (min. 29),
L. Sânmărtean (min. 53), Costly (min. 74)
FC Vaslui (galben-verde/galben/galben): Kuciak 6 – Akapko 6, Gladstone 6, Papp 6, Milanov 6.5 – Pavlovic 6 – L. Sânmărtean 7 (min. 90 Delgado), R. Costin 7 (min. 82 Zmeu), Milisavljevic 6 – Wesley (cpt.) 7 – Costly 7
Antrenor: M. Lăcătuș 7
FC Brașov (alb-galben/alb/alb): Coman 4 – Duarte 4, Abrudan 3, N. Diogo 4, Cr. Ionescu 4 – Roman 5, N. Grigore 4, Ilyes (cpt.) 5 (min. 59 Oros 4), C. Munteanu 4 (min. 76 Cristescu) – Zaharia 5, Savic 4 (min. 79 Hadnagy)
Antrenor: V. Moldovan 4
Arbitri: M. Avram (București) 4 – I. Onicaș (Zalău) 6,
M. Orbuleț (București) 6
Cartonașe galbene: Pavlovic / Zaharia, Cr. Ionescu, N. Diogo
Cartonaș roșu: Abrudan (min. 56)
Observatori: C. Sorescu (Pitești), P. Costaș (Iași)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



