Amăgiri după FOTE BRAȘOV! Fața hâdă a sportului românesc…

Am relatat ieri despre vedetele României la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, organizat la Brașov, este vorba de Emil Imre (short track) și Dorottya Buzas (biatlon), cei doi ciucani cucerind trei medalii, una de aur și două de argint. Atunci, erau mari speranțe pentru un iluzoriu viitor roz. Acum, Emil Imre este antrenor la MTK Budapesta, după ce o vreme a muncit și ca zugrav, iar Dorottya Buzas este instructor sportiv în Miercurea Ciuc. Ambii nu mai au nici o treabă cu sportul de performanță. Detalii, aici: Vedete la FOTE 2013 BRAȘOV, au ajuns…

Postarea materialului pe contul de Facebook de specialitate Grupul Schiorilor!!! Aici se aduna toti schiorii a atras numeroase comentarii, pertinente, vizavi de ceea ce se întâmplă în sporturile (de iarnă) din țara noastră. Iată câteva elocvente:

* „Suntem campioni la îngropat visele și aspirațiile sportivilor. Răspunde și interesează pe cineva? Nu, deloc, pentru că sistemul așa funcționează”.

* „Un sistem corupt nu poate funcționa decât cu oameni mediocri și parșivi. Nu ai șanse cu sportul în această țară; ori duci copiii pe-afară, ori te dai bătut. Sau mai aștepți 10-20 de ani, îți aștepți nepoții – poate ei vor avea o șansă reală la o carieră în sport”.

* „Constat doar un fapt, am încercat din mare pasiune să fac ceva bun pentru copii, parțial am reușit, cu bune, cu rele, cum am putut. Banii cei mai mulți au venit de acasă și pentru asta nu trebuie să dau socoteală nimănui, doar atât spun: păcat, mare păcat pentru tot ce se întâmplă în sport, și nu doar în schi alpin. Nu mai există identitate, mândrie, obiective și mai ales vise”.

* „Și noi am încercat multe cu câțiva ani înaintea ta… Din păcate, te lupți cu morile de vânt, dacă nu se schimbă totul de sus în jos. Să sperăm ca odată cu următoarele alegeri parlamentare, va începe din nou să pătrundă, încet, încet, meritocrația în instituțiile statului. Din păcate, acești oameni care nu știu decât să distrugă, să fure și să își promoveze rudele vor ține cu dinții de scaune, pentru că sunt conștienți că nu sunt capabili să facă altceva”.

* „La noi încă se practică mentalitatea omului fără viitor: «Lasă că e bine și așa»; ” «De ce să facem mai mult, pentru la fel de puțin?»; «Nu-i copilul meu, nu mă interesează». Au început, mai nou, sa decadă toate valorile morale, social-umane. Sportul e deja subiect tabu… Suntem un popor (cea mai mare parte din el) vai de fundulețul nostru ăla tăbacit. Și mai rău este că nu avem prea multe șanse să schimbăm cursul ăsta al subdezvoltării morale pe care îl reprezintă majoritatea instituțiilor din România”.

* „Şi eu am fost optimist prin ’90 când m-am întors din Germania, cu speranţa că vom trăi în România «ca afară». Şi… priveşte în jur. Poate peste 50-100 de ani”.

Peisajul prezentat e dureros de real și trist. Cu câteva excepții, multe mari speranțe au renunțat la activitatea sportivă, pentru că li s-au băgat bețe în roate – exemple ar fi destule. Altele, care au avut oportunitatea, au ales calea străinătății, unde au fost primite cu brațele deschise. În acest timp, autoritățile mioritice se laudă că fac stadioane moderne, săli polivalente de anvergură, că vor să organizeze nu știu ce Jocuri Olimpice sau Campionate Mondiale ori Europene, însă nu prea se sinchisesc de factorul uman, sportivii de valoare ce trebuie să reprezinte România. Iar șefii COSR folosesc orice ocazie pentru a face entuziaste, mirobolante băi de mulțime…