Alte sporturi

De la Salah, la „M..e PSD”

 

În octombrie, soarele egiptean al Hurghadei este stins în adieri reconfortante de vânt, astfel încât atmosfera devine una realmente plăcută. Se construiește la greu, de-a lungul și de-a latul, într-un tumult al vieții cotidiene din care sportul, evident, nu are cum să lipsească.

În downtown, unde se simte din plin briza mării, municipalitatea a ridicat o bază modernă (foto), cu terenuri pentru fotbal, handbal, baschet, tenis, cu o sală de sport funcțională și o piscină de dimensiuni într-adevăr olimpice (știți la ce mă refer…), numai pentru puști. Este deschisă de la primele ore ale dimineții, până în miez de noapte, pulsând necontenit în bucuria și sănătatea mișcării. Acolo, performanța are prevăzute alte complexe.

Abdul, șoferul limuzinei, are pe bord un șal inscripționat FC Liverpool, cu chipul starului Mohamed Salah aflat la loc de cinste. „Este cel mai bun”, susține cu tărie, zborul maiestuos al „cormoranului” deasupra lumii soccer-ului fiind un motiv de maximă mândrie pentru egipteni. „Sunt și fan cotizant al echipei Al-Ahly Cairo, campioana Africii, dar nu uit că și voi, românii, ați avut un mare jucător, Gică Hagi”.

Driver-ul n-a auzit de Ianis, nici de vreun alt „tricolor” din lotul lui Cosmin Contra, deși meciul României cu Norvegia a putut fi vizionat „live” în Egipt, pe beIN SPORTS Africa and the Middle East – canalul 5.

Dacă te joci cu telecomanda, la fiecare trei canale, apare unul de sport. Pe cel egiptean, de exemplu, este redat obsesiv finalul meciului cu Congo, decisiv pentru calificarea „faraonilor” la Mondialul din Rusia – 2018. Era 1-0 pentru gazde, când, prin minutul 85, cei din Brazaville au egalat. S-a declanșat disperarea în tribune, lacrimile a 100.000 de fani aducând ploaia torențială. În prelungiri, Salah s-a descătușat de presiunea imensă, transformând cu calm penalty-ul izbăvitor, care a instalat extazul în locul agoniei. Și de-aia e erou național, fiind pupat, recunoscător, pe obraji de veșnic tânărul goalkeeper Essam El Hadary.

Articole asemănătoare

La marginea orașului, undeva aproape de tărâmul beduinilor, se află zona de safari, pentru iubitorii motorsportului. Când te dai într-un buggy, răscolind nisipul deșertului, parcă ai un regret că Raliul Dakar a plecat, accelerat, din Africa. Oricum, pe geamul prăfuit al imensului garaj, niște turiști români nu au ezitat să-și pună semnătura: „M..e PSD”.

Ce-ar mai fi de zis?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button