Braşoveanca Ana Ferariu face senzaţie la Europeanul U18
România a trecut de Islanda cu 63-56, în ultimul meci din faza grupelor de la Campionatul European Divizia B. Cu acest rezultat, naţionala condusă de Mădălin Piperea s-a calificat mai departe, bifând 4 victorii din tot atâtea posibile. În ultimul joc din grupe, desfăşurat ieri, braşoveanca Ana Ferariu a bifat un nou double-double.
Baschetbalista în vârstă de 18 ani a strâns 32 de minute jucate. În perioada petrecută pe parchet, Ferariu şi-a trecut în cont 14 puncte, 10 recuperări (8 defensive, 2 ofensive), 2 assist-uri, o intercepţie şi un capac. Procentajul din interiorul semicercului a fost pozitiv, 63% (7/11). Din păcate, la aruncările de la distanţă nu a stat prea bine, ratând toate cele 9 încercări.
Din cele 4 meciuri în care a evoluat la Europeanul găzduit la Bucureşti, Ferariu a reuşit să termine de două ori cu double-double. Ana este lidera tricolorelor la capitolul recuperări, intercepţii şi capace.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.