Allen Coliban – ce va fi cu CORONA BRAȘOV?!…
Potrivit primarului Allen Coliban, banii publici nu ar trebui să denatureze desfășurarea competițiilor sportive (SR BRAȘOV. Se va repara o nedreptate! În cel mai scurt timp posibil… ). Astfel, în multe din țările europene, primăriile investesc numai în infrastructura sportivă și în copii și juniori, care reprezintă baza piramidei performanței.
„Copiii trebuie educați pentru a face sport”, a declarat Allen Coliban, el dorind să fie cât mai multe cluburi și asociații sportive la nivel de oraș, pentru a se lărgi aria de selecție.
În ceea ce privește CSM Corona Brașov, potrivit edilului, acolo va fi o reorganizare, după „diagnosticul” pus (BRAȘOV. Primarul Allen Coliban începe… „DIAGNOSTICAREA”), strict pe criteriile managementului sportiv profesionist.
Probabil că vor rămâne secțiile de seniori cu rezultate – hochei, handbal, Allen Coliban ținând să amintească și de schi alpin, unde Ania Caill este vedeta.
„Oricum, banii ce vor fi dați la CSM Corona de la bugetul local vor trebui cheltuiți eficient”, a spus noul primar, care a menționat și faptul că șefii grupării „galben-albastre” trebuie să atragă venituri din alte surse, sponsorizări, așa cum procedează schioara alpină menționată mai sus, o coborâtoare cu starturi și în Cupa Mondială.
În schimb, Primăria le va acorda unele facilități sponsorilor clubului, precum locuri de publicitate gratuite (pe diversele panouri din oraș, pe mijloacele de transport în comun).
În ceea ce privește bugetul anual alocat sportului de către Municipalitate, acesta nu va mai fi cu „dedicație”, doar pentru CSM Corona Brașov. Orice entitate sportivă, cu un proiect bine pus la punct, poate accesa fonduri de la Primărie.
VA URMA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.