Sport

ALEGERI FRF. Răzvan Burleanu: „Mă așteptam ca Lupescu să caute sprijin politic”

 

După ce Liviu Dragnea, șeful PSD, a declarat în GSP că îl susține pe Ionuț Lupescu în alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a reacționat:

„Mă așteptam ca Lupescu să caute sprijin politic. Îl recomandă acest tip de comportament. A văzut că nu a avut nici o șansă să-i convingă pe membrii FRF care trebuie să voteze. Fotbalul trebuie să fie condus de oameni care reprezintă cluburile. Eu sunt încrezător și nu am nici o emoție. În acești patru ani am cunoscut fiecare membru votant al FRF. Și este foarte important. În 2014 s-a spus că am fost pus politic la FRF, încercând ca prin această etichetă să se găsească o justificare a faptului că un tânăr de 29 de ani, care nu era parte dintr-un sistem, a câștigat alegerile. Membrii votanți și-au dorit o persoană care să ia decizii bune și dure. Nu este vreo dovadă că înainte de alegeri m-am văzut cu vreun lider al unui partid sau că am avut altă susținere. Vreau să-i răspund și lui Dumitru Dragomir, care zice că a influențat alegerile din 2014 și că s-a văzut cu mine și cu Chivorchian înainte de alegeri. Nu este adevărat ce spune Dragomir. Nu m-am văzut cu el decât pe 5 martie 2014. După aceea l-am văzut și la un meci la Buftea. Dar poate blufează sau poate îl lasă memoria de la vârstă”, a spus Răzvan Burleanu la Pro X.

Totodată, Burleanu a precizat că în acest moment are 160-170 de voturi.

CITEȘTE ȘI: 

PREFERATUL lui Liviu Dragnea la șefia FRF e…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare