Ai cu ce, dar n-ai cu cine

Predealul şi Poiana Braşov erau, pe vremuri de iarnă, pline de adolescenţi care practicau schiul de performanţă. În fiecare zi se antrenau de zor, după ce bătătoreau pârtiile, sfidând gerul de afară cu bucuria mişcării şi strălucirile privirilor concurenţiale. În fiecare final de săptămână se organizau întreceri, cu sute de participanţi la start, veniţi din toate colţurile ţării. La Campionatele Naţionale şi la cele ale Cluburilor Sportive Şcolare, frenezia era uriaşă. Ziua de competiţie începea dimineaţa şi se sfârşea după prânz, la un ceai fierbinte şi un supliment de ciocolată, cu fericirea îmbujorând chipurile fericite ale câştigătorilor şi lacrimile frustrante ale învinşilor.

Atunci, numai în judeţul Braşov existau vreo 10 CSS-uri, cu aproximativ 100 de antrenori angajaţi pe diverse grupe: începători, avansaţi, performanţă. Acum, în numele perpetuei reforme, baza piramidei a fost schingiută. Avem complexe sportive aşa-zis moderne (prin Postăvarul, turiştii au prioritate), care în cursul săptămânii par pustiite. Performerii îi numeri pe degete, de pregătirea lor ocupându-se profesorii rămaşi în sistem – puţini, extrem de puţini, care au pus pasiunea muncii depuse mai presus de latura financiară. Astfel, „în capitala românească a sporturilor de iarnă”, viitorul pare sumbru. Ne înscriem mândri să organizăm diverse competiţii cu ştaif internaţional, însă loturile „tricolore” sunt subţiate numeric şi valoric, din cauza procesului de selecţie sugrumat. Sigur, din când în când, mai răsare câte o excepţie care întăreşte regula fenomenului şi declanşează discursurile sforăitoare ale autorităţilor.

Noul program de guvernare acordă, în sfârşit, atenţie şi sportului la nivel şcolar. Sunt prevăzute câte o oră de educaţie fizică, zilnic, la nivel preşcolar, câte trei pe săptămână la clasele 5-8 şi câte 4 pe săptămână la liceu. Unde se vor găsi, însă, atâţia profesori specializaţi?!…