AEK Atena, depunctată din cauza violenţei suporterilor la meciul cu Olympiakos
Federaţia Greacă de Fotbal a decis, vineri, ca echipa AEK Atena să fie penalizată cu trei puncte, din cauza violenţei suporterilor săi la meciul de săptămâna trecută cu Olympiakos, relatează AFP citată de News.ro. De asemenea, AEK va disputa următoarele două partide de pe teren propriu fără spectatori. Duminica trecută, AEK Atena a remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu Olympiakos, în etapa a şasea a campionatului Greciei. La pauză, timp de aproximativ zece minute, au avut loc confruntări între fanii AEK şi forţele de ordine, acestea din urmă folosind gaze lacrimogene pentru a-i potoli pe suporteri. Daunele în urma incidentelor au fost minime şi nici o persoană nu a fost arestată. AEK Atena a anunţat că vrea să facă apel după decizia de vineri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.