Sport

Adversara ACS „SR” BRAŞOV de sâmbătă, „ÎN RĂZBOI” cu… PSD-ul din Craiova!!!

 

Într-o ultimă postare pe contul său de Facebook, Adrian Mititelu, patronul grupării FC „U” Craiova, a explicat de ce, în opinia sa, „adevărata Universitatea” nu este lăsată să susţină meciurile de pe teren propriu, din Seria a 3-a a Ligii 3, pe noua arenă „Ion Oblemenco”, fiind obligată să joace la Tr. Severin.

„PSD-iştii, cu scopul de a-şi acoperi şi justifica legal abuzul de a nu lăsa adevărata UNIVERSITATEA pe Stadionul «Ion Oblemenco», au organizat o mârşăvie juridică demnă de anii ’50. Cluburile satelit PSD-iste din Craiova şi din judeţ, respectiv JIUL PODARI, METROPOLITAN IŞALNIŢA, ACS FILIAŞI, CSS CRAIOVA, aflate sub cizma roşie, au regizat depunerea unor cereri la Primăria Craiova pentru a juca şi acestea «Ion Oblemenco»! Evident că Primăria le-a refuzat şi lor aceste cereri ca să îşi acopere infracţiunea şi abuzurile împotriva UNIVERSITĂŢII CRAIOVA şi de a crea precedentul că nu este vorba de o discriminare, ci de o politică generală. Toate aceste acte reprezintă infracţiuni de fals intelectual cu scopul de a produce probe în apărarea persoanelor vinovate de abuzurile contra clubului nostru… Ăsta e modul de lucru al PSD-iştilor atunci când ajung la putere. Dragnea şi Olguţa se plâng de abuzuri, dar ei săvârşesc cele mai mari abuzuri în această ţară. Oricum, indiferent de toate acestea, ne vom întoarce pe «Ion Oblemenco»!”, a scris Mititelu.

Reamintim, ACS „SR” Municipal Braşov se va confrunta sâmbătă, de la ora 17.00, cu FC „U” Craiova pe Stadionul „Tineretului”, meciul contând pentru etapa a doua a Ligii 3 – amănunte, aici: APEL. Fanii braşoveni sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la meciul ACS „SR” – FC „U” Craiova!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare