Adrian Mititelu: „O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă”
Adrian Mititelu a reacționat după ce Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au fost achitați de Curtea de Apel București în cazul dezafilierii Universității Craiova.
„O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă! În România europeană justiția este doar o iluzie! Am luptat șase ani de zile împotriva acestei organizații criminale cu speranța că totuși se face dreptate. Am fost, se pare, un naiv! Magistrații care astăzi au luat o astfel de decizie vor purta această uriașă povară toată viața. În plină democrație, mi-a fost confiscată o societate în care am investit zeci de milioane de euro. Oricum, vreau să știți că am făcut tot ce este posibil omenește pentru a aduce clubul înapoi, dar, din păcate, n-am reușit. Peste ani, probabil foarte mulți, se va face dreptate într-un final, însă până atunci vor fi multe suferințe. Regret enorm că v-am dezamăgit”, a scris Mititelu pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.