Sport

ACUZE DURE. „Reghe”, „ca ultimul BOSCHETAR”!!!

Steaua a câștigat iar cu ajutorul substanțial al arbitrilor

 

Steaua a învins aseară, pe „National Arena”, echipa CS „U” Craiova cu scorul de 2-1 (De Amorim, Boldrin – 11 metri / Vătăjelu), instalându-se confortabil pe primul loc al Ligii 1, spre satisfacția patronului Gigi Becali.

Meciul a fost, însă, decis de greșeli mari de arbitraj. Acka, de la oaspeți, a făcut henț în afara careului, însă, la semnalizarea tușierului Ghinguleac, centralul Radu Petrescu l-a „mutat” în suprafața de pedeapsă. Spre sfârșitul întâlnirii, oltenii au solicitat pertinent penalty, însă bucureșteanul Petrescu a lăsat, impasibil, jocul să continue.

La final, Gigi Mulțescu, antrenorul formației craiovene, a constatat că Steaua este mai mereu ajutată de arbitri, iar echipele care îi sunt rivale în lupta pentru titlu sunt defavorizate de „fluierași”, întrebându-se retoric: „Este o coincidență?!…”.

Apoi, Marcel Popescu a istorisit la Digi Sport că Laurențiu Reghecampf, tehnicianul Stelei – cel căruia voise să-i vândă niște picturi de Picasso (știți story-ul… CAZUL BRAȘOVEANULUI MATEIU. „Marcel Popescu l-ar CORUPE și pe Picasso”!!!), l-a înjurat și a sărit să-l bată după partidă: „A fost ceva incredibil la vestiare. Ieşim, i-am felicitat pe băieţi că s-au dăruit. Nu concep şi nu puteam să cred ce s-a întâmplat în zona mixtă, când antrenorul Stelei înjura ca la uşa cortului, și-a permis să dea ca ultimul boschetar cu capul. L-a văzut Viorel Ilinca, observatorul de la Ligă. Nu i-a venit să creadă, omul înjura printre dinţi, golăneşte. Să vină antrenorul Stelei, să nu fie oprit de nimeni şi să se comporte în felul ăsta, nu se poate. Era un eveniment în care el, până la plecare, e antrenorul echipei Steaua şi eu preşedintele Craiovei. Exista speculaţii, dar eu nu îmi permit să jignesc în timpul serviciului. Lucrurile au luat-o razna”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare