Sport

ACS SR MUNICIPAL BRAȘOV. În așteptare. „Simt că suntem la marginea prăpastiei”

 

ACS SR Municipal Brașov continuă să se zbată în incertitudine, viitorul formației fiind neclar. Se pare că unii jucători sunt deciși să plece în iarnă, dacă lucrurile nu vor intra în normalitate. În acest timp, se caută în continuare soluții de finanțare, LSS încercând să atragă mai mulți sponsori.

Sâmbătă, de la ora 14.00, formația de la poalele Tâmpei va juca, pe Stadionul „Tineretului”, cu Hermannstadt 2, în runda a 12-a a Ligii 3 la fotbal, Seria a 3-a.

„Încă suntem în așteptarea unor lucruri concrete. Foarte mulți oameni din Brașov simpatizează cu echipa noastră, dar o fac doar din vorbe. Este momentul să trecem și la fapte, dacă dorim să mai avem fotbal la Brașov. Simt că suntem la marginea prăpastiei și, dacă nu se va întâmpla ceva, nu vom putea scoate echipa din impas. Este momentul în care trebuie să conștientizăm cu toții că, dacă și acest proiect se va pierde, fotbalul brașovean va avea de suferit. Din ce am vorbit cu antrenorii de la școlile de fotbal, din spate vin foarte mulți copii talentați, cu o altă mentalitate, primită de la tehnicienii care au terminat școala. Ar fi păcat ca ei să nu aibă un reper pentru cariera lor și să nu aibă unde să joace când termină junioratul Așa cum se pot face pentru alte sporturi în Brașov, cred că se poate și pentru fotbal. Nu vreau să spun mai multe. Sunt trist și dezamăgit. Sunt convins că, dacă am fi fost într-o situație normală pentru un club profesionist, acum am fi avut mai multe puncte. A trebuit să gestionăm o situație foarte grea. Nici acum nu e ușor. Sunt jucători care m-au anunțat că din iarnă vor să plece, dacă nu se rezolvă ceva. Este dureros, dar asta este realitatea. Eu îi înțeleg și sunt alături de ei. Dacă nu se vor rezolva lucrurile, din iarnă nu am ce să le mai spus. Sper să îi pot ține capacitați până la finalul turului”, a declarat antrenrul Florin Stângă.

„Avem speranța că lucrurile se vor regla. Păcat că am ajuns în situația asta. Eu cred că acest oraș trebuie să fie în Liga 1. Ne concentrăm la antrenamente, dăm tot ce putem. E păcat că nici rezultatele nu ne-au ajutat. Am pierdut multe puncte, deși am avut meciurile în mână. Cu toții credem în promovare, dar trebuie să avem și condiții pentru a reuși acest lucru. Dacă se va rezolva situația, sunt convins că vom ajunge în Liga 2”, a precizat Ciprian Răduțoiu.

„Nu e nimic pierdut. Noi ne vom face treaba cât mai bine. A venit vremea să câștigăm și pe teren propriu. Avem o datorie și față de fani, care au fost mereu alături de noi. Dacă vom câștiga ultimele patru meciuri, sunt convins că vom încheia turul pe una dintre primele două poziții. Apoi, din iarnă ne vom putea face planuri pentru promovare. Eu nu vorbesc pe plan administrativ. Ca jucător, pot spune că vom da totul. Nu știu dacă sunt băieți care vor să plece. În vestiar se vorbește doar despre ultimele meicuri, pe care trebuie să le câștigăm. Doar la asta ne gândim acum. Când intrăm pe teren, nu ne mai gândim la probleme”, a menționat Horia Popa. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button