Sport

Aceleaşi perspective

 

După egalul reuşit de puştii de la ACS SR pe terenul liderului seriei a treia din Liga 3, Turris Tr. Măgurele, antrenorul Florin Stângă a mai făcut un apel la municipalitate, disperat, să vină odată lângă această echipă (nu doar la nivel declarativ), pentru a susţine performanţa – vezi aici: BRAȘOV. ACS SR Municipal, remiză pe terenul liderului Turris Oltul Turnu Măgurele.

Chestia asta s-a mai petrecut de câteva ori în turul campionatului, când, în ciuda unor promisiuni făcute cu jumătate de gură, nu s-a întâmplat nimic. Astfel, din lipsă acută de bani şi având condiţii de… Burkina Faso, au plecat mulţi dintre fotbaliştii aduşi pentru atacarea promovării, iar pe cale de consecinţă obiectivul s-a schimbat în evitarea retrogradării, cu nişte tineri dornici de afirmare.

S-au trâmbiţat, apoi, din nou, tot felul de proiecte pentru revitalizarea fotbalului braşovean (de genul: parteneriat între ACS SR şi Corona, modernizarea Stadionului „Tineretului”), însuşi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, venit la poalele Tâmpei, arătându-se preocupat de acest aspect, însă până în prezent totul lasă senzaţia unei atmosfere „dolce far niente”, apăsătoare pentru fani.

Apropo, Corona – grupare susţinută cu precădere din bani publici, cu secţie de fotbal pentru copii şi juniori – de ce nu s-a înscris în procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România, o procedură de evaluare iniţiată de FRF cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright? Kids Tâmpa, CSS Braşovia şi Colţea Braşov au îmbrăţişat ideea, gândindu-se la modul cel mai serios, profesionist, în privinţa dezvoltării schimbului de mâine.

Poate că Marcel Răducanu a trecut pe la Braşov, anul trecut, doar într-o minivacanţă relaxantă…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare