AC Milan nu mai sperie pe nimeni în Italia

Mai multe surprize în Serie A
AC Milan nu mai „bate” pe nimeni în Serie A, elevii lui „Pippo” Inzaghi rămânând cu o singură victorie în 2015. În etapa a 23-a, „diavolii” au remizat pe teren propriu, cu Empoli, 1-1 (Destro / Maccarone). Surpriza etapei a venit din partea Cesenei, care a încheiat la egalitate duelul cu lidera Juventus Torino, 2-2 (Djuric, Brienza / Morata, Marchisio). Cu acest rezultat, „Bătrâna Doamnă” își păstrează avansul de șapte puncte față de AS Roma (47 p), care a remizat, 0-0, cu ultima clasată, Parma. Restul disputelor au fost: Atalanta – Inter Milano 1-4 (Moralez / Shaqiri – 11 metri, Guarin 2, Palacio), Chievo Verona – Sampdoria 2-1 (Izco, Meggiorini / Muriel), Genoa – Verona 5-2 (Agostini autogol, Niang 2, Bertolacci, Perotti / Toni 2), Torino – Cagliari 1-1 (El Kaddouri / Donsah) și Udinese – Lazio Roma 0-1 (Candreva – 11 metri).
În Spania, Atletico Madrid a pierdut neașteptat pe terenul Celtei Vigo, cu scorul de 2-0 (Nolito – 11 metri, Orellana), și se depărtează la șapte lungimi de lidera Real Madrid (57 p). FC Barcelona nu s-a încurcat pe „Camp Nou”, cu Levante, scor 5-0 (Messi 3, Suarez, Neymar) și acumulează 56 p. Duminică s-au mai jucat: Rayo Vallecano – Villarreal 2-0 (Bueno, Kakuta) și Valencia – Getafe 1-0 (Negredo – 11 metri).
În Ligue 1, Olympique Lyon se menține în fotoliul de lideră, cu 51 p, chiar dacă duminică a plecat cu un singur punct de pe terenul lui Lorient, 1-1 ( N’Jie / Ayew). Apoi, Bordeaux a dispus de St. Etienne, cu 1-0 (Rolan), iar Metz a pierdut cu Guingamp, 0-2 (Mandanne, Pied).
Runda a 21-a din 1.Bundesliga s-a încheiat duminică, cu partidele: Hertha Berlin – Freiburg 0-2 (Klaus, Philipp) și Hannover – Paderborn 1-2 (Marcelo / Lakic, Meha).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





