Sport

A murit celebrul antrenor Nick Bollettieri

A murit celebrul antrenor Nick Bollettieri.

Americanul Nick Bollettieri, considerat unul dintre cei mai importanţi antrenori din istoria tenisului pentru rolul pe care l-a jucat în formarea mai multor vedete ale acestui sport, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 91 de ani.

Andre Agassi, Monica Seles, Jim Courier, Maria Şarapova, Tommy Haas, Martina Hingis, Venus şi Serena Williams, Boris Becker şi Marcelo Rios sunt doar câţiva dintre jucătorii care au trecut pe la academia pe care Bollettieri a deschis-o în 1978, în Florida, scrie Agerpres.

Deşi a fost doar un jucător amator, ca antrenor este considerat un revoluţionar, capabil să scoată tot ce este mai bun din fiecare jucător, chiar şi cu preţul unei exigenţe maxime.

Fiul unor imigranţi italieni, Nick Bollettieri a absolvit filosofia şi a studiat dreptul, iar apoi a servit în armata Statelor Unite înainte de a începe să predea lecţii de tenis la un hotel din Porto Rico.

După ce şi-a descoperit vocaţia, el a deschis academia care l-a făcut celebru şi care a condus zeci de jucători în elita tenisului mondial.

A murit celebrul antrenor Nick Bollettieri. În urmă cu aproximativ o săptămână, fiica lui Bollettieri, Angelique Anne Bollettieri, anunțase pe Facebook că tatăl său este pe moarte.

„Tata este aproape de a ne părăsi. Vă rugăm să-l păstrați în gândurile voastre pentru o plecare liniștită și o călătorie minunată. Te iubim, tati.”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button