[ViDEO] BRAŞOV. Unitatea de Primiri Urgenţe este gata de mutare, iar strada Octavian Augustus se închide
Începute acum circa patru luni, lucrările de amenajarea a noii Unități de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență au fost definitivate, iar în prezent se lucrează la partea de instalare a echipamentelor. Medicul șef al UPU – SMURD Brașov, dr. Cristina Vecerdi (video 1), a precizat că mutarea propriu-zisă va deveni efectivă din dimineața zilei de 27 iunie. Practic, începând cu ora 8.00 dimineața, toți pacienții care se vor prezenta la UPU vor merge lângă intrarea în spital dinspre strada Octavian Augustus, la parter, respectiv în spațiul unde a funcționat o clinică privată, apoi ambulatoriul, spaţiu care a fost renovat și recompartimentat. „Mutarea propriu-zisă se va face în dimineața zilei de 27 iunie, respectiv în intervalul orar 3.00 – 7.30, iar timp de câteva ore vor funcționa practic ambele spații ale UPU, dar începând cu ora 8.00, cel vechi va fi închis. Am solicitat sprijin pentru această perioadă colegilor de la Spitalul Militar, care au un compartiment de urgență, dar și medicilor de la cele două centre de permanență din Brașov, la care îi rugăm, de altfel, pe pacienţii care nu au urgenţe majore să apeleze, astfel ca, în cazul în care avem nevoie, unele cazuri să fie direcționate către acestea”, a explicat dr. Vecerdi.
Aceasta a precizat că noul spațiu, în care va funcționa UPU, este mai mic față de cel actual, dar este mai bine compartimentat, cu spații separate în funcție de gravitatea urgențelor, și are și o sală de așteptare „civilizată”, pentru pacienţi şi pentru aparţinătorii lor, ținând cont că la actuala unitate oamenii sunt nevoiți să aștepte pe un hol îngust.
Poliţia va face „de permanenţă”
De asemenea, și Poliția Rutieră a intervenit astăzi pentru a face ordine pe strada Octavian Augustus, din dreptul noii Unități de Primiri Urgențe, unde încă din luna martie s-a restricționat accesul rutier (prea puţin respectată, însă, interdicţia), acces având doar ambulanțele și taxiurile. Odată cu deschiderea noului spaţiu UPU, Poliția va fi la datorie pentru a nu fi create probleme în ceea ce privește accesul ambulanțelor.
Mutarea era necesară în vederea demarării lucrărilor de consolidare și modernizare a Corpului B al Județeanului. „Ne pregătim de reabilitarea corpului B al spitalului, iar această reabilitare presupune şi relocarea mai multor secţii. Am început cu relocarea Unităţii de Primire Urgenţe. Am organizat întreg UPU funcţional în spaţiul vechiului laborator. Bineînţeles că ne-a luat timp să facem acele circuite funcţionale obligatorii pentru UPU. Spaţiul este cu puţin mai mic decât vechiul, dar permite funcţionarea UPU în parametri maximi. Oricum, pe perioada acestei mutări, care va fi de scurtă durată, avem nevoie de ajutor şi din partea celorlalte spitale şi a centrelor de permanenţă, dar perioada va fi extrem de scurtă, pentru că mutarea propriu-zisă a întregii activităţi medicale se va realiza luni spre marţi, între orele 3.00 şi 7.30, astfel încât de marţi dimineaţă vom funcţiona în parametri maximi în noul spaţiu”, a precizat dr. Daniela Neculoiu (video 2), managerul SCJU.
Sens unic, numai pentru ambulanţe şi taxiuri
Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor (video 3), a precizat că odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare UPU va reveni în vechiul spațiu, care şi el va fi renovat. „S-au luat toate măsurile pentru ca UPU să funcționeze în parametrii optimi. Vreau să mulțumesc Primăriei Brașov, Poliției Locale și Poliției Județene de Circulație pentru noua sistematizare realizată în zonă. Ne cerem scuze cetățenilor din zona respectivă pentru disconfortul creat de închiderea circulației (pe strada Octavian Augustus – n. r.). Se va circula pe sens unic până la strada Popa Șapcă. Comisia de Circulație din cadrul Primăriei a găsit soluția optimă și avem avizul pentru șase luni. Sper că nu vom deranja atât de mult ocupând cele aproximativ 20 de locuri de parcare. Am găsit împreună cu Asociația Taximetriștilor șase locuri de parcare pe partea dreaptă a străzii Popa Șapcă. Sperăm să nu fie probleme. În următoarea perioadă Poliția va fi aici să atenționeze să nu se mai circule și sistematizarea făcută acum trei luni să se respecte, cu toate presemnalizările din toate intersecțiile și sensurile giratorii din zona Spitalului Județean. Procedura de mutare a fost dificilă, pentru că practic a trebuit să mutăm toată aparatura și nu puteam întrerupe activitatea la UPU. A trebuit să renovăm spațiul de aici. Sper să nu fie probleme. Am fost aici pe toată durata lucrărilor. Cred că nu vor fi probleme și, luni spre marți, UPU va fi funcțională în noul spațiu. Aici vor veni salvările, iar toate secțiile UPU au fost păstrate, astfel încât să nu se afecteze actul medical”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.