[ViDEO] Braşov. ALARMANT. Aparatele medicale din Spitalul Judeţean, distruse de desele căderi de curent
Medicul cardiolog Florin Orţan, senator PSD Braşov a atras atenţia într-o conferinţă de presă susţinută azi că, din cauza deslor pene de curent, câteva aparate vitale din Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov s-au stricat. Mai mult, au fost situaţii în care au fost îngreunate operaţiile chirurgicale, din acelaşi motiv.
„La sfârşitul verii anului trecut au început nişte probleme foarte grave cu furnizarea energiei electrice în spital. În urma unei pene de curent, angiograful a fost ars. A fost reparat, fiind în garanţie. Vorbim de ubn aparat care a costat 120.000 de euro. Lucrurile s-au întâmplat din ce în ce mai frecvent, în ciuda faptului că am depus toate diligenţele posibile”, a relatat dr. Orţan.
În ultimele trei săptămâni, a continuat medicul, a fost o adevărată dramă: „Au fost întreruperi de curent, una după alta, de parcă Spitalul Judeţean este un aspirator pe care îl bagi şi îl scoţi din priză fără probleme. În repetate rânduri am pus în pericol viaţa bolnavilor pe masa de angiografie, pentru că atunci când rămâi fără imagine în timpul unei operaţii pe cord, este o dramă, nu vă imaginaţi. În urmă cu două săptămâni s-a ars RMN-ul spitalului, singurul. Am decis să depunem eforturi pentru achiziţia unuia nou. Este foarte vechi, iar reparaţia ar costă circa 150.000 de lei”. (Urmăriţi primul material video ataşat )
Sursa citată a sesizat că, acum cinci zile, singurul computer tomograf al spitalului nu a putut fi pornit timp de trei zile.
„S-a constatat că defecţiunea a fost cauzată tot de o pană de curent. Am externalizat aceste servicii la privat, n-am avut încotro. Am scris, am reclamat, am atras atenţia. Comisia de Sănătate a convocat directorul de la Electrica”, a continuat senatorul.
Soluţia ar fi, după cum a propus conducerea Electrica, să fie montat un sistem tip UPS pentru fiecare aparat, însă costurile sunt destul de mari, întrucât ar costa în jur de 50.000 de euro fiecare sistem. (Vedeţi şi auziţi explicaţii în al doilea material video ataşat)
„Mi se pare absurd să cheltuim din banii publici atât de mult. În sala cu angiograful va trebui să cumpărăm, totuşi. Acolo mi se permite, în acest fel, să mai lucrez încă 20 de minute. Dacă am fi primit explicaţii coerente din partea Electrica, nu aş fi mediatizat acest caz. Ultima oară ni s-a promis ca nu se va mai întâmpla, dar au mai apărut întreruperi şi mai dese, de trei ori pe zi chiar”, a încheiat medicul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.